1. Definiție: Propoziția predicativă (PR) reprezintă o propoziție subordonată ce funcționează ca nume predicativ în cadrul unei propoziții principale.
Aceasta dezvăluie o caracteristică sau o trăsătură a subiectului din propoziția principală, fiind legată de el prin intermediul unui verb de legătură sau copulativ.
2. Exemple:
- „El este darnic.” (Aici, „darnic” funcționează ca nume predicativ.)
- „Ocupația elevului este să învețe.” (Aici, „să învețe” este o propoziție predicativă.)
3. Identificare: Nu se folosesc întrebări pentru a identifica subordonata predicativă, cum se face în cazul numelui predicativ.
Aceasta poate fi recunoscută prin conținut și prin poziția sa după verbul de legătură din propoziția regentă.
4. Elemente care determină predicativa: Verbul de legătură este cel care este „determinat” de propoziția predicativă.
Unele exemple de astfel de verbe sunt: a fi, a deveni, a părea, a rămâne. Aceste verbe pot fi la diferite moduri, atât personale cât și nepersonale.
5. Elemente relaționale: Diverse conjuncții, locuțiuni conjuncționale, pronume și adverbe pot introduce propoziția predicativă în cadrul frazei.
6. Corelative: Există dezbateri privind existența corelativelor pentru propoziția predicativă.
În timp ce unele surse consideră că această subordonată nu are corelative, altele consideră că există situații în care aceasta poate avea corelative.
7. Confuzii posibile: Predicativa poate fi confundată cu alte tipuri de propoziții subordonate, cum ar fi atributiva, completiva directă sau circumstanțiala de mod.
8. Poziționare în cadrul frazei: De obicei, propoziția predicativă urmează imediat după verbul de legătură din propoziția regentă.
Cu toate acestea, pentru a pune accent pe mesaj, aceasta poate fi, de asemenea, plasată înaintea propoziției regente.
9. Punctuație: În general, predicativa nu este separată de propoziția sa regentă prin intermediul virgulei.