„Amândoi” este un roman scris de Liviu Rebreanu în anul 1940, într-o perioadă în care interesul pentru literatura polițistă nu era la apogeu din cauza preocupărilor legate de război. Cu toate acestea, romanul a stârnit polemici aprinse între critici, scriitori și filosofi, unii considerându-l proză de calitate, în timp ce alții disprețuiau acest gen literar.
Acțiunea romanului se concentrează pe investigarea unei crime în orașul Pitești, unde un cuplu de bătrâni înstăriți este ucis în propria locuință. Judecătorul de instrucție, Aurel Dolga, preia ancheta și începe să investigheze biografiile victimelor și relațiile lor tensionate cu familia și cunoscuții.
Ancheta dezvăluie relațiile dificile ale bătrânilor cu frații, surorile și cumnații lor, evidențiindu-se egoismul și lipsa de empatie a unora dintre aceștia. Dolga se implică intens în rezolvarea cazului, însă eforturile sale sunt în zadar atunci când slujnica familiei, Solomia, se autodenunță ca fiind autoarea crimei.
Deznodământul șochează pe toată lumea, iar Dolga se simte profund dezamăgit de faptul că eforturile sale nu au fost recunoscute. Romanul, numit de autor „o încercare de roman criminal-literalizat”, depășește stereotipurile genului literar polițist prin modul în care tratează problema vinovăției, oferind un final deschis care încurajează cititorii să reflecteze asupra culpabilității personajelor implicate.
Lasă un răspuns