Fiul lui Costache Negruzzi, un scriitor român apreciat, Iacob Negruzzi a urmat exemplul tatălui său și a devenit un om de cultură de seamă. El s-a remarcat ca dramaturg, critic literar și scriitor, ajungând să fie Președinte al Academiei Române în 1881. Alături de alți intelectuali importanți precum Titu Maiorescu, Petre P. Carp, Vasile Pogor și Teodor Rosetti, Negruzzi a fost unul dintre fondatorii grupării literare „Junimea”, care a avut un impact major asupra dezvoltării culturale a țării noastre.
Volumul pe care îl avem în față a fost publicat între anii 1921 și 1923 și acoperă întreaga perioadă de activitate a grupării „Junimea”, de la înființarea sa în 1863 până la desființare. Inițial, Negruzzi nu a fost de acord cu Titu Maiorescu și Vasile Pogor și nici nu a fost încântat de numele „Junimea”. Cu toate acestea, mișcarea a câștigat popularitate, iar membrii societății au început să se întâlnească în mod regulat.
„Junimea” a avut un impact major asupra literaturii române, promovând trei dintre cei mai importanți scriitori clasici ai țării: Eminescu, Creangă și Caragiale. Negruzzi a avut un rol crucial în stabilirea contactului cu Eminescu și în susținerea acestuia, oferindu-i sprijin financiar și chiar un post de bibliotecar la Academie. Volumul surprinde și detaliază relația lui Eminescu cu Veronica Micle și perioada dificilă din viața poetului, când sănătatea sa s-a deteriorat.
Negruzzi a fost, de asemenea, unul dintre cei care au recunoscut talentul lui Ion Creangă, chiar înainte ca acesta să fie apreciat de ceilalți membri ai „Junimii”. Societatea s-a destrămat treptat, odată cu plecarea majorității membrilor săi la București în căutarea unor oportunități mai bune. Totuși, moștenirea lăsată de „Junimea” în ceea ce privește promovarea limbii române corecte și stabilirea bazelor limbii literare este una de necontestat.
În concluzie, „Amintiri de la Junimea” de Iacob Negruzzi reprezintă o contribuție importantă la înțelegerea și aprecierea impactului pe care gruparea „Junimea” l-a avut asupra culturii române. Chiar dacă Gheorghe Panu a fost primul care a scris despre această societate literară, Negruzzi a reușit să sintetizeze mai bine informațiile și să le cuprindă într-un mod mai accesibil.