În inima istoriei Moldovei, așezată pe o pânză intesată de eroism și umanitate, se află drama „Apus de Soare” a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea.
Această capodoperă literară își desfășoară povestea pe două planuri paralele, îmbinând magistral istoria cu sufletul omului.
Imaginează-ți scena: suntem în Moldova, cu secole în urmă, unde Ștefan cel Mare, un domnitor neînfricat și devotat, conduce cu măiestrie destinele țării.
Dar, dincolo de coroana ce strălucește pe capul său, el este Ștefan Mușatin, un om cu dureri personale, slăbiciuni și nehotărâri.
Timp de 47 de ani, Ștefan și-a slujit țara cu dragoste, dar, asemenea tuturor eroilor, și el are momentele sale de vulnerabilitate.
Boala și durerea îi umbresc zilele, semănând semințele îndoielilor și conflictelor interioare. În această luptă cu sine însuși, Ștefan este chinuit de întrebarea care îl frământă: „Ce îl doare? Nimic pe domnul Moldovei, dar totul pe Ștefan Mușatin…”.
Într-un act de eroism și dăruire, Ștefan, cunoscut ca Soarele Moldovei, își dă seama că nu se poate retrage în odihna veșnică fără a asigura pacea și stabilitatea țării sale iubite.
În ciuda vârstei și a sănătății precare, el se îndreaptă spre câmpul de luptă, unde, cu o strategie desăvârșită, învinge armatele leșești. Dar această victorie vine cu un preț mare: viața lui Ștefan este pusă în pericol.
Pe patul de moarte, Ștefan se confruntă cu o ultimă provocare: numirea succesorului său.
Aici intră în scenă Oana, fiica Răreșoaiei, care îi dezvăluie un complot sinistru orchestrat de paharnicul Ulea, stolnicul Drăgan și jitnicerul Stavăr.
Acești boieri viciosi plănuiesc să-l încoroneze pe Ștefaniță, celălalt fiu al lui Ștefan, un copil, astfel încât ei să poată controla țara.
Cu o înțelepciune dobândită în ani de domnie, Ștefan convoacă sfatul țării și le vorbește adunării cu o umilință profundă.
El le reamintește că a servit întotdeauna voința Moldovei: „cum vru Moldova așa vrusei și eu…”. Este un moment emoționant, în care Ștefan își exprimă dragostea și devotamentul față de țara sa.
În actul al III-lea, conflictul cu boierii trădători escaladează. Ștefan reușește să-l forțeze pe paharnicul Ulea să asiste la înscăunarea succesorului ales, Bogdan.
Acest moment se transformă într-un manifest politic și un testament patriotic, prin care Ștefan își lasă țara și libertatea ei în grija noilor generații.
Actul al IV-lea aduce climaxul dramei. Cu ultimele sale forțe, Ștefan își impune voința, care este, de fapt, voința Moldovei.
Într-un ultim act de justiție, el îl ucide pe Ulea și apoi cade mort, eliberat în sfârșit să se odihnească. „O… o… Moldova…”, sunt ultimele sale cuvinte, un strigăt de dragoste către țara sa.
Prin „Apus de Soare”, Delavrancea nu doar că ne oferă o fereastră spre ultimele zile ale unui mare domnitor, dar explorează teme profunde legate de datoria față de țară, sacrificiul, onoarea și trădarea, toate acestea împletindu-se într-o poveste captivantă despre măreția și fragilitatea umană.