„Biserica albă” este un roman scris de Ion Druță și publicat în a doua jumătate a secolului XX. Cartea prezintă povestea a două personaje care simbolizează două lumi opuse, construite pe valori diferite, în contextul istoric al Republicii Moldova în raport cu Rusia.
Acțiunea romanului are loc în perioada instaurării regimului fanariot în Țările Române. Trupele rusești se opresc pe malul Nistrului, construind un pod și verificând prezența turcilor. Doi ofițeri se întâlnesc cu Ecaterina „cea mică”, o femeie credincioasă care își propune să refacă biserica distrusă din satul său, în ciuda dificultăților și a șanselor mici de reușită.
În același timp, împărăteasa Ecaterina „cea mare” se confruntă cu pierderile de război și se îndrăgostește de tânărul Platon Zubov, comandantul unei companii de gardă. Deși dorea pacea, Potiomkin organizează o nouă acțiune împotriva otomanilor, iar Ecaterina este invitată la un bal la Iași.
În cele din urmă, Potiomkin moare, iar Ecaterina „cea mică” reușește să-și ducă la bun sfârșit scopul de a reconstrui biserica din sat, cu ajutorul lui Ioan. Romanul se încheie cu victoria tăcută, dar demnă, a Ecaterinei „cea mică”, reflectând valorile tradiționale și puterea de regenerare a spiritualității satului.
Astfel, „Biserica albă” de Ion Druță prezintă diferențele dintre două modele existențiale, reprezentate de cele două „Ecaterine”, și simbolizează puritatea interioară și noile începuturi, reprezentând visul poporului de a exista și de a se arăta curat spiritual.