„Boierul și Păcală” este o poveste scrisă de Ioan Slavici, un scriitor important din Ardeal și un talentat povestitor. Deși este cunoscut mai ales pentru romanele și nuvelele sale, cum ar fi „Mara” și „Pădureanca”, Slavici a contribuit și la revista umoristică „Gura satului”, unde a publicat o serie de povești și snoave inspirate din folclorul popular.
Această poveste are în centru personajul Păcală, un personaj faimos în folclorul românesc. În poveste, Păcală se află la marginea unei păduri și observă o trăsură venind spre el. El ia un trunchi de copac și îl ține în sus pentru a atrage atenția traseului. Când trăsura oprește lângă el, Păcală observă că în ea se aflau un boier și soția acestuia, iar trăsura era condusă de vizitiu.
Boierul îl întreabă pe Păcală ce face în pădure, iar acesta răspunde că așteaptă ca trunchiul să se odihnească, după care urmează să-l ducă acasă. În același timp, Păcală îi întreabă pe boier încotro se îndreptau, iar boierul îi dezvăluie că se afla în căutarea lui Păcală, despre care auzise că păcălea oamenii și dorea să fie păcălit și el.
Păcală îi spune că el este Păcală și că nu-l poate păcăli pentru că își uitase „păcălitorul” acasă. Apoi, îl roagă pe boier să-l aștepte în pădure și să-i împrumute trăsura pentru a ajunge acasă mai repede după „păcălitor”. Boierul, credul, coboară din trăsură alături de soția sa, iar Păcală pleacă fericit, fără să se mai întoarcă.
A doua zi, un trecător îl întreabă pe boier de ce așteaptă acolo, iar boierul povestește cum Păcală plecase acasă pentru a aduce păcălitorul, iar el aștepta să fie păcălit. Trecătorul îl trezește la realitate pe boier, dezvăluindu-i că tocmai fusese păcălit.
Astfel, „Boierul și Păcală” este o poveste epică de dimensiuni reduse, în care se relatează o întâmplare hazlie, cu umorul centrat pe un defect uman. Această poveste se încadrează în categoria snoavelor sociale, având în centru relația dintre stăpân și supus, precum și cea dintre bogăție și sărăcie.