Romanul „Bună dimineața, băieți!” este o continuare a romanului anterior „Cișmigiu & comp”, ambele scrise de același autor, Grigore Băjenaru. Primul roman a fost publicat în 1942 și reamintește întâmplările din perioada liceului, în timp ce „Bună dimineața, băieți!” a apărut în 1973, după 31 de ani de la apariția primului.
Acum profesor, personajul-narator relatează experiențele sale din timpul carierei de dascăl. A lucrat ca suplinitor încă din timpul studenției și a devenit apoi profesor cu normă întreagă la școli generale și licee din București, precum și la școli profesionale. Unele capitole dezvăluie secretele cancelariei și mecanismele instituțiilor oficiale, în timp ce altele relatează întâmplările din timpul orelor de curs.
Autorul rememorează întâlnirea cu elevi talentați, dar și cu cei care au avut nevoie de îndrumare suplimentară. El povestește despre modul în care a reușit să îi convingă pe unii elevi să-și schimbe atitudinea și să-și îmbunătățească rezultatele școlare. De asemenea, relatează și despre unele lecții pe care le-a predat elevilor, cum ar fi cea învățată de la Andrei, unul dintre „glumeții” liceului.
Romanul oferă și detalii despre trucuri pedagogice, organizarea serbărilor școlare și evenimente legate de viața literară a României. Autorul intră în contact cu personalități marcante ale literaturii române, precum Liviu Rebreanu și Camil Petrescu.
Finalul romanului îl găsește pe protagonist așezat pe o bancă în fața liceului, rememorând cu nostalgie anii petrecuți ca profesor. Băjenaru se dovedește a fi un nostalgic convins, redând fidel atmosfera României interbelice și reușind să insufle această nostalgie și cititorului.
În concluzie, „Bună dimineața, băieți!” surprinde experiența autentică a unui profesor dedicat și pasionat de activitatea sa, redând cu acuratețe și farmecul anilor petrecuți la școală.