Romanul „Calea Victoriei” a fost publicat în anul 1930 și este opera lui Cezar Petrescu. Inspirat de modelul balzacian, acest roman oferă o imagine detaliată a Bucureștiului interbelic, prezentând o panoramă a vieții sociale și culturale din prima jumătate a secolului. Criticul literar Perpessicius a descris acest roman ca fiind o reprezentare a civilizației românești, subliniind faptul că autorul își propune să evidențieze aspecte morale și imorale ale societății vremii.
Bulevardul Calea Victoriei era simbolul elitei bucureștene, iar personajele romanului aspirau să se ridice la un statut social care să le ofere apartenența la această pătură exclusivistă a societății. Romanul evidențiază și diferențele dintre capitală și zonele provinciale, prezentând perspectiva dezirabilă a vieții în București în contrast cu monotonia și lipsa de perspective din provincie.
Familia Lipan, care este centrul povestirii, călătorește spre București cu speranța unei vieți mai bune. Cu toate acestea, se confruntă cu realități dure și cu conflicte interne, deoarece membrii familiei sunt departe de a fi uniți. Personajele principale, Elena și Constantin Lipan, sunt prezentate ca fiind complet diferite una de cealaltă, iar relațiile dintre părinți și copii sunt tensionate.
Pe lângă familia Lipan, romanul urmărește și povestea lui Ion Ozun, un tânăr optimist care se mută la București cu mari speranțe. Cu toate acestea, el se confruntă cu dificultăți și dezamăgiri, fiind nevoit să-și schimbe perspectivele și să-și adapteze planurile în fața realității dure a vieții în capitală.
În final, toate personajele se confruntă cu deziluzia și cu lipsa de perspective, fiind nevoite să-și reevalueze aspirațiile și să se adapteze la realitățile dure ale vieții. „Calea Victoriei” este un roman social și citadin care oferă o imagine detaliată a societății românești din perioada interbelică, evidențiind ironia și umorul chiar și în cele mai tragice momente.