Poemul „Cântarea României” scris de Alecu Russo a fost publicat pentru prima dată în revista „România viitoare” în anul 1850, care era o publicație a emigranților români la Paris. Inițial scrisă în limba franceză, opera a fost ulterior tradusă în română de către Nicolae Bălcescu. Cinci ani mai târziu, în 1855, poemul a apărut în revista „România literară” a lui Vasile Alecsandri.
Poemul cuprinde 65 de versete care relatează istoria României, evidențiind frumusețea și bogățiile țării, dar și contrastul puternic cu sărăcia locuitorilor. Alecu Russo prezintă țara ca un paradis, dar și ca depozitara unui trecut istoric glorios și dureros, plin de lupte și vărsare de sânge. El subliniază că poporul român s-a născut din sângele vărsat al eroilor noștri.
Autorul meditează asupra problemei libertății și relația dintre libertate și respectarea legilor, evidențiind și perioadele în care pacea domnea asupra țării, dar și dificultățile pe care le întâmpinau cei săraci supuși boierilor. Alecu Russo îndeamnă la lupta revoluționară și prezintă momente importante din istoria țării, înălțătoare și dificile.
În concluzie, „Cântarea României” exprimă agitația din perioada de dinaintea Revoluției de la 1848. Tonalitatea optimistă a textului, patosul patriotic și scopul scrierii sale fac ca opera să dobândească valoarea unui manifest, dedicat atât revoluționarilor din exil, cât și întregului popor român.