Cântecul iubirii – rezumat

Liviu Rebreanu a fost unul dintre cei mai importanți scriitori realiști ai literaturii române. În perioada în care a activat, în prima jumătate a secolului al XX-lea, a scris numeroase romane și nuvele psihologice care l-au consacrat ca unul dintre cei mai apreciați autori din literatura română. Una dintre operele sale celebre este „Cântecul iubirii”, cunoscută și sub numele de „Volbura dragostei”, publicată pentru prima dată în 1910 și inclusă ulterior în volumul „Nuvele și schițe”.

Această operă aduce în prim plan povestea unei iubiri din tinerețe, evocată de personajul narator, moș Costan. El își amintește de vremurile când era un tânăr soldat în Italia și îi povestește fiicei sale, Ileana, despre o tânără domnișoară pe nume Minodora, care locuia în apropierea lagărului militar. Minodora era o tânără fermecătoare, cu ochi albaștri și un zâmbet frumos, care îi cucerea pe toți soldații. Ea trăia împreună cu mama ei și, deși aveau o viață grea, Minodora reușea să îi încânte pe soldați cu zâmbetul ei și cu plăcintele pe care le vindea.

Povestea lui moș Costan se schimbă atunci când în lagăr sosește un tânăr locotenent care se îndrăgostește de Minodora. El încearcă să o cucerească, dar fata îi răspunde cu ironie. Într-o zi, locotenentul o sărută cu forța, iar Minodora îl pedepsește aruncându-i coșul cu plăcinte în cap. Cu toate acestea, în zilele care urmează, atitudinea ei față de locotenent devine tot mai tolerantă.

Într-o noapte, moș Costan adoarme la postul său de pază, iar când este trezit de căpitan, descoperă că locotenentul a fost înjunghiat de Luca, un alt soldat, din gelozie. De atunci, Minodora dispare, iar amintirea ei rămâne vie în mintea lui moș Costan.

Povestea lui moș Costan aduce în prim plan frumusețea amintirilor din tinerețe, dar și durerea iubirii neîmplinite. Liviu Rebreanu reușește să surprindă în această operă cântecul nostalgic al trecerii timpului și emoțiile puternice pe care aceste amintiri le stârnesc în sufletele celor care le rememorează.


Categorii:
error: