Romanul „Deșertul tătarilor” a fost scris de Dino Buzzati în anul 1939 și a fost publicat pentru prima dată în 1940. Această operă a propulsat autorul italian printre marii scriitori ai literaturii universale. Chiar și în prezent, „Deșertul tătarilor” este considerată capodopera lui Buzzati, deși acesta a scris și alte romane apreciate de public. Contrar a ceea ce sugerează titlul, romanul nu se referă la tătari, ci la zona pustie în care se desfășoară acțiunea, precum și la sentimentul de inutilitate al personajului principal.
Cartea este împărțită în treizeci de capitole și acțiunea nu este fixată într-un anumit timp sau spațiu, ceea ce reprezintă o caracteristică distinctivă a romanului. Singurul punct de referință spațială este fortăreața fictivă Bastiani, unde ajunge tânărul Giovanni Drogo, un militar care își începe cariera militară acolo. El spera să aibă parte de un destin eroic, care să-l diferențieze de cei care duceau o viață lipsită de evenimente în fortăreața izolată.
Situată în mijlocul unei pustietăți imense, fortăreața obligă locuitorii să-și petreacă viața acolo, deoarece nu există nimic altceva în jur. Drogo și ceilalți militari se așteptau la război, dar locul în care fusese construită fortăreața nu prezenta un risc mare de atac. Realitatea dezamăgitoare pentru cei de acolo îi face să-și dea seama că și-au dedicat viața unei așteptări inutile. Războiul reprezintă și cauza principală a „bolii fortului” – o afecțiune contagioasă care constă în speranța nesfârșită a unui atac al tătarilor.
La sosirea sa la Bastiani, Giovanni Drogo mai păstra încă urme din viața sa anterioară și își dorea să se transfere înapoi. Cu toate acestea, „boala fortului” îl face să piardă această oportunitate, de teama apariției tătarilor și a ratării scopului existenței sale. Asemenea celorlalți militari, protagonistul cedează și rămâne acolo toată viața, așteptând. Pe măsură ce viața devine tot mai monotonă, credința în venirea acelui eveniment măreț crește.
Giovanni Drogo așteaptă mult timp ca tătarii să apară, credința lui rămânând neclintită vreme de treizeci de ani. Însă invazia tătarilor vine prea târziu pentru a putea fi oprită de Drogo, care devine prea bătrân și fragil pentru a face față confruntării. Astfel, finalul operei este tragic, ilustrând eșecul propriilor iluzii și așteptări.
În concluzie, „Deșertul tătarilor” dezvăluie tragedia individului care și-a dedicat întreaga viață unui singur scop. Drama protagonistului ne învață să privim cu o atitudine realistă către propriile aspirații, amintindu-ne mereu de efemeritatea vieții și a lumii în care trăim. Romanul a fost considerat unic în literatura europeană de până atunci și a consacrat autorul Dino Buzzati ca unul dintre marii scriitori ai secolului al XX-lea.