„Domnul Vucea” este o nuvelă autobiografică scrisă de Barbu Ștefănescu Delavrancea și publicată în perioada 1892-1893 într-un volum de nuvele al autorului intitulat „Paraziții”. Povestea este relatată din perspectiva personajului-narator, care reprezintă un alter-ego al autorului și își amintește de unul dintre dascălii săi din copilărie.
În debutul operei, personajul-narator este plin de speranțe și așteptări, fiind proaspăt elev în clasa a treia la Școala Domnească. Cu toate acestea, dezamăgirile apar imediat, atunci când micuțul descoperă că școala nu corespunde imaginii sale despre ea. În plus, prima întâlnire cu școala fusese mult mai plăcută decât ceea ce a urmat. Așteptările sale vor fi complet dezamăgite odată cu întâlnirea cu „Domnul” Vucea, învățătorul de la clasa a doua. Acesta se dovedește a fi foarte slab din punct de vedere profesional, dând note în funcție de „interese” și neavând nicio preocupare pentru educația elevilor săi.
Domnul Vucea încuraja rivalitățile și „pârâtul” între elevi, îi trata pe cei săraci ca pe servitori și profita de ei. Soția sa era la fel de zgârcită și nu împărțea niciodată bunătățile pe care le cumpăra. Într-o zi, chiar își bate soțul în fața elevilor, fapt care îi bucură pe aceștia, dar nu aduce nicio îmbunătățire academică.
În final, „Domnul Vucea” reprezintă o critică a sistemului de învățământ românesc, ilustrând neajunsurile acestuia prin intermediul personajului învățătorului corupt, ironic și neprofesionist. Delavrancea adună toate problemele sistemului în imaginea acestui singur personaj, evidențiind lipsa de etică și profesionalism în educație.