„Eneida” este o epopee scrisă de Vergilius în perioada 29-19 î.Hr. Această operă urmărește povestea lui Enea, eroul troian care apare episodic și în „Iliada” lui Homer. Vergilius, în poemul său epic, îi acordă mai multă atenție acestui personaj, care devine un erou fondator al culturii romane. Enea reprezintă virtuțile tradiționale ale Romei antice, iar opera în sine, care îi poartă numele, este considerată epopeea națională a romanilor. Inspirată de „Iliada” și „Odiseea” ale lui Homer, „Eneida” cuprinde 12 cărți.
Primele șase cărți prezintă călătoria lui Enea de la Troia, care fusese cucerită de greci, până pe tărâmurile viitoarei Rome antice. Acest segment corespunde structurii narative a călătoriei lui Ulise din „Odiseea”. Următoarele șase cărți ilustrează luptele dintre troieni, conduși de Enea, împotriva populațiilor din Hesperia, corespunzând astfel temei războiului din „Iliada”.
Enea reușește să scape din Troia mistuită de flăcări și să câștige admirația supraviețuitorilor troieni, care îl aleg drept conducător. Însoțit de aceștia, Enea călătorește pe mare în căutarea unei noi patrii. În Cartagina, Enea este ajutat de mama sa, Venus, pentru a o face pe Dido, regina cetății, să se îndrăgostească de el. În ciuda obstacolelor întâmpinate pe mare și în lupte, Enea ajunge în Hesperia, unde se căsătorește cu fiica regelui Latinus, Lavinia.
Războiul dintre hesperi și troieni este stârnit de Junona, care încearcă să îl elimine pe Enea. Eroul se aliază cu regele arcadian Evander și cu etruscii, iar zeița Venus îi aduce o armură decorată cu scene din viitorul glorios al Romei. În bătălie, Enea reușește să îl învingă pe rivalul său, Turnus, devenind astfel strămoșul neamului roman.
Opera lui Vergilius, „Eneida”, reprezintă un pilon al culturii romane și, împreună cu epopeile lui Homer, „Iliada” și „Odiseea”, este un reprezentant al celor două mari civilizații ale Europei, cea greacă și cea romană.