„Iapa lui Vodă” este prima povestire din colecția „Hanu Ancuței”, scrisă de Mihail Sadoveanu și publicată în 1928.
Iapa lui Vodă – rezumat de nota 10
Povestea „Iapa lui Vodă” introduce cititorul într-un cadru mitic, plin de belșug și toamne roditoare, undeva într-un trecut îndepărtat.
Locul acțiunii este Hanu Ancuței, situat pe malul Moldovei, un loc de întâlnire pentru călătorii care se îndreptau din „Țara de jos” spre „Țara de sus”.
Hanul, descris ca o cetate bine protejată de tâlhari și personificat prin reacțiile sale la evenimente nocturne, servește drept spațiu de socializare și povestire între oamenii veniți să se odihnească și să împărtășească istorisiri la lumina focului.
Printre acești călători se numără și Ioniță comisul, un răzeș venit călare pe un cal pricăjit, dar de care era foarte mândru.
Motivul mândriei sale este legat de o iapă remarcabilă, observată cu uimire chiar de Vodă Mihalache Sturza. Începutul poveștii sale este marcat de sosirea la han într-o seară, unde, în compania altor tovarăși de pahar, este abordat de un boier.
Discuția se îndreaptă rapid spre un conflict cu un vecin care i-a furat o bucată de pământ, iar Ioniță dezvăluie intenția sa de a apela la Vodă pentru rezolvarea problemei. În mod curajos, comisul afirmă că, în caz de nedreptate, Vodă va fi nevoit să „pupe iapa nu departe de coadă”.
A doua zi, Ioniță se îndreaptă spre curtea voievodului pentru a-și prezenta cazul.
După un scurt dialog cu un soldat de la poartă, este lăsat să intre și să-și expună situația în fața domnitorului. Momentul crucial survine când realizează că vocea și fața domnitorului îi sunt cunoscute – este același boier cu care băuse vin la han.
Cu toate acestea, prezentându-și actele și dovezile, Ioniță își vede drepturile recunoscute, iar domnitorul trimite un om să clarifice situația direct la fața locului.
În final, domnitorul, amuzat de situație, îl întreabă pe Ioniță ce ar fi făcut dacă nu i s-ar fi făcut dreptate. Răspunsul comisului, plin de umor și asumare, „Eu vorba nu mi-o iau înapoi. Iapa-i peste drum”, consolidează legătura dintre cele două personaje și subliniază mândria lui Ioniță față de calul său, urmaș al iepei lui Vodă.
Astfel, povestea nu numai că deschide volumul „Hanu Ancuței” cu o istorisire captivantă, dar și stabilește un decor în care valorile, umorul și dreptatea joacă roluri esențiale.
Continuând povestea, aceasta se desfășoară în jurul lui Ioniță, un personaj remarcabil prin curajul și hotărârea sa. Relația dintre el și domnitor, care se dezvăluie a fi fost incognito boierul de la han, evidențiază o lume în care respectul reciproc și umorul își găsesc locul chiar și în situații tensionate.
Această întâmplare îl face pe domnitor să aprecieze și mai mult pe Ioniță, nu doar pentru dreptatea cazului său, ci și pentru spiritul său viu și neînfricat.
Povestea se încheie cu o notă de apreciere reciprocă și amuzament partajat, subliniind importanța comunității, a valorilor morale și a tradițiilor în viața socială.
În mod simbolic, calul lui Ioniță, urmaș al celebrei iepe admirate de Vodă, devine un simbol al mândriei, rezilienței și continuității. Întregul episod, încărcat de umor și înțelepciune populară, ilustrează modul în care relațiile interumane și legăturile cu trecutul modelează identitățile și comunitățile.
„Iapa lui Vodă”, prin această istorisire plină de culoare și viață, nu doar că introduce cititorul în universul „Hanu Ancuței”, dar și stabilește o premisă pentru celelalte opt povestiri ce urmează.
Sadoveanu reușește să creeze o lume în care realitatea și mitul se împletesc armonios, oferind o fereastră către o epocă îndepărtată, dar vibrantă, a istoriei și culturii românești.
Această poveste, în esență, este o celebrare a spiritului uman, a justiției și a bucuriei de a împărtăși experiențe și povești, elemente fundamentale ale condiției umane.
În concluzie, „Iapa lui Vodă” nu este doar o simplă povestire, ci o călătorie în timp, o lecție de istorie vie, îmbrăcată într-un veșmânt literar de excepție.
Prin această operă, Sadoveanu nu numai că își etalează măiestria narativă, dar și profundele sale cunoștințe despre sufletul românesc, despre tradițiile, credințele și speranțele unui popor.
Fiecare personaj, fiecare eveniment, fiecare detaliu contribuie la conturarea unui tablou complex, în care fiecare cititor poate găsi o parte din sine, o reflecție a propriilor aspirații și vise.
Astfel, „Hanu Ancuței” se deschide cu o poveste care nu doar că invită la reflecție și introspecție, dar și la o celebrare a vieții, cu toate frumusețile și provocările sale.
Iapa lui Vodă – rezumat pe scurt
Într-o toamnă când livezile se încărcau cu roade și trecutul era încărcat cu amintiri, mai mulți călători se odihneau la Hanul Ancuței.
Acest han era ca o fortăreață, cu ziduri groase și porți bine închise.
Printre acești călători, se remarca un bărbat înalt și bătrân, cu ochi vioi și o mustață îngrijită.
El era comisul Ioniță de la Drăgănești, un om impunător mândru de calul său.
Un alt călător, numit Moș Leonte, l-a provocat pe Ioniță să povestească despre calul său frumos, pentru că Moș Leonte nu era convins că acest cal era cu adevărat de sânge nobil, fiind descendent al unei ierburi pe care o privise cu uimire chiar și Vodă Mihalache Sturza.
Comisul le-a spus călătorilor că în tinerețe, într-o vizită la Hanul Ancuței, a întâlnit un boier scund cu barbă rotundă și un lănțișor subțire de aur la gât.
Boierul i-a oferit o oală de vin și i-a urat sănătate. În timpul discuției, comisul i-a povestit problema sa legată de o bucată de pământ moștenită de la tatăl său, preotul Iona.
Acesta s-a hotărât să meargă la domnitor pentru a-și cere drepturile în fața nedreptății pe care o întâlnise.
Boierul a fost intrigat de curajul său și l-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă domnitorul nu i-ar face dreptate.
Comisul a răspuns că îi va săruta iapa, nu departe de coadă, pentru nedreptatea suferită.
La Curtea Domnească, comisul s-a înfățișat modest în fața domnitorului și a căzut în genunchi, cerând dreptate. Vodă l-a îndemnat să se ridice, iar comisul și-a dat seama că acesta era boierul de la han.
Cu umilință, a pupat poala hainei domnitorului, iar acesta i-a cerut să-i arate documentele care susțineau dreptul său.
Cu încrederea în actele sale, comisul le-a prezentat, iar domnitorul a constatat că nu exista nicio minciună. Ioniță, impresionat de înțelepciunea domnitorului, a căzut din nou în genunchi.
Vodă i-a răspuns gestului său și l-a îndemnat să se ridice, întrebându-l care ar fi consecințele nerezolvării acestei probleme.
Comisul a afirmat că nu și-ar fi retras cuvântul, iar „Iapa-i peste drum!”.
Astfel, domnitorul a dat ordin ca un slujbaș să-l însoțească, iar o hotărâre a fost pronunțată în fața sa.
Comisul Ioniță a încheiat povestea, subliniind nobila origine a calului său, și a promis că va împărtăși o altă poveste din tinerețea sa în viitor.