„Iarna bărbaților” este un volum de nuvele scris de Ștefan Bănulescu, care a fost publicat pentru prima dată în 1965 la București. Ulterior, în 1971, au fost adăugate două nuvele suplimentare, „Casa cu ecouri târzii” și „Vieți provizorii”, odată cu reeditarea volumului. Ediția finală, apărută în 1979, conține și poezii ale autorului, publicate sub titlul „Cântece de câmpie”.
Cartea cuprinde opt nuvele: „Mistreții erau blânzi”, „Dropia”, „Satul de lut”, „Vară și viscol”, „Masa cu oglinzi”, „Gaudeamus”, „Vieți provizorii” și „Casa cu ecouri târzii”. Fiecare nuvelă explorează teme precum războiul, iubirea ratată, misterul și iluziile.
În „Mistreții erau blânzi”, autorul explorează tema potopului, comparând revărsarea Dunării cu un dezastru natural care afectează adânc comunitatea și creează haos în atmosferă. Personajul principal, Condrat, se confruntă cu forțele naturii în timp ce încearcă să-și îngroape fiul, întâlnind și personaje fantastice cu naturi duale.
„Dropia” este singura nuvelă cu temă erotică din volum, ilustrând sentimentul ratării dragostei și aspirațiile iluzorii. „Satul de lut” prezintă povestea unui personaj-narator care explorează misterul dispariției unui regiment după cel de-al Doilea Război Mondial.
„Vară și viscol” surprinde o atmosferă apocaliptică în care cei doi protagoniști se deplasează prin spații distruse de război. „Masa cu oglinzi” prezintă un miraj al unui oraș în mijlocul câmpiei, iar „Gaudeamus” explorează deziluziile unor tineri intelectuali întorși din război.
În concluzie, „Iarna bărbaților” de Ștefan Bănulescu reprezintă o tranziție în literatura română dinspre realismul socialist către un tradiționalism nou. Prin proza sa, autorul explorează dispariția realului și atracția pentru elementele arhaice și magice.