Théophile Gautier, un scriitor francez din secolul al XIX-lea, a fost inițial influențat de romantism, dar a devenit ulterior un reprezentant important al școlii parnasiene. Parnasianismul a apărut ca o reacție împotriva romantismului, promovând o expresie descriptivă și impersonală în ceea ce privește operele de artă sau peisajele exotice. Genurile lirice parnasianiste includ rondelul, sonetul și glosa. În afară de poezie, Gautier a scris și proză și teatru. „Ibricul de cafea” este o nuvelă fantastică scrisă de el, care a fost publicată pentru prima dată în 1831 în revista „Le Cabinet de lecture”.
Acțiunea se desfășoară la persoana întâi, din perspectiva personajului-narator, Théodore, care este invitat să petreacă câteva zile în Normandia alături de prietenii săi, Arrigo Cohic și Pedrino Borgnioli. La sosirea lor, începe o ploaie puternică, ceea ce îi ține înăuntru. După ce servesc masa, gazda îi conduce pe cei trei oaspeți în camerele lor.
Când Théodore intră în camera sa, simte că pătrunde într-o altă lume. Obiectele din cameră par să fie în mișcare și să ascundă ceva. Deși încearcă să nu dea atenție bănuielilor sale, începe să simtă teamă și nu reușește să adoarmă. Apoi, observă că oamenii din tablouri par să prindă viață, mișcându-și ochii și buzele, ceea ce îl îngrozește.
La ora unsprezece, Théodore vede un ibric de cafea care se mișcă singur de pe masă și se așează lângă foc. Apoi, fotoliile se mișcă și oamenii din tablouri încep să pătrundă în cameră, așezându-se pe ele și servindu-și singuri cafeaua. La miezul nopții, încep să danseze, iar muzicienii italieni de pe tapițeria camerei încep să cânte.
Théodore se îndrăgostește de o femeie pe care o vede dansând și își dă seama că este singurul care o poate vedea. Cei doi dansează, dar femeia începe să obosească și leșină în brațele lui. În acel moment, totul revine la normal și Théodore se trezește pe podea, ținând în brațe cioburile ibricului de cafea.
Crezând că totul a fost o iluzie malefică, Théodore leșină și el, trezindu-se mai târziu în compania prietenilor săi. Acestora le povestește ce i s-a întâmplat și schițează portretul femeii pe care a văzut-o. Gazda recunoaște femeia din desen ca fiind sora sa, Angéla, care murise în urmă cu mulți ani.
„Ibricul de cafea” este o poveste fantastică care relatează experiența lui Théodore în timpul unei călătorii în Normandia, în care el pare să treacă dincolo de granița dintre lumea celor vii și cea a celor morți, îndrăgostindu-se de o femeie care nu mai era în viață. Această operă a fost comparată cu proza lui Balzac și a fost scrisă în anii 1830.