„Inima care-și spune taina” este o povestire de groază scrisă de Edgar Allan Poe în 1843. Poe, un scriitor american cunoscut pentru lucrările sale în literatura de groază și poezie, a creat un narator care încearcă să-și convingă audiența că nu este nebun, povestindu-le crima pe care a planificat-o și săvârșit-o cu meticulozitate.
Naratorul este obsedat de ochiul orb al bătrânului cu care locuiește, percepându-l ca fiind malefic din cauza culorii albastre. În cele din urmă, decide să-l omoare pe bătrân și planifică crima timp de 7 zile, comportându-se frumos cu el în timpul zilei și urmărindu-l cu atenție în timpul nopții. În fiecare noapte, intră în camera bătrânului și îndreaptă o lumină către ochiul albastru, dar acesta rămâne închis.
În cea de-a opta noapte, naratorul îl trezește din somn pe bătrân și observă cum ochiul acestuia se deschide atunci când îi îndreaptă lumina. Auzind bătăile puternice ale inimii bătrânului și văzându-l tot mai agitat, naratorul îl ucide și ascunde cadavrul sub podeaua de lemn.
Poliția sosește ulterior la reședința naratorului, chemată de un vecin care a auzit zgomote ciudate. Naratorul îi conduce pe polițiști prin casă și le spune că bătrânul a plecat la țară. Însă, în timp ce vorbește cu polițiștii, începe să audă din nou bătăile inimii bătrânului și, fiind copleșit de sunet, mărturisește totul polițiștilor.
Astfel, „Inima care-și spune taina” este o povestire captivantă care explorează teme precum obsesia, nebunia și remușcările unei crime. Poe reușește să creeze o atmosferă tensionată și înspăimântătoare, iar naratorul său devine prizonierul propriilor sale acțiuni.