„Întâmplări din irealitatea imediată” este un roman interbelic scris de Max Blecher, publicat în 1936. Autorul este cunoscut pentru cele două romane ale sale: cel de față și „Inimi cicatrizate”, publicat un an mai târziu. Romanul are un stil confesiv și fragmentar, similar cu cel al unui text liric, și este plin de descrieri lungi și detaliate care creează impresia compunerii unor fotografii.
Textul se deschide cu o confesiune a personajului-narator, care marchează diferența dintre cele două lumi între care oscilează mereu: lumea înconjurătoare, reală, și un univers imaginar, suprarealist. Multe dintre episoadele relatate în text provoacă cititorului nesiguranță, acesta neștiind dacă cele întâmplate avuseseră loc, de fapt, sau nu.
Personajul-narator se simte blocat într-o închisoare „din carne și sânge” și evadează adesea din realitatea cotidiană. El suferă de o hipersensibilitate în raport cu lumea reală, marcată de niște „crize” pe care doctorul-șoarece de laborator le denumește „friguri malarice”.
Romanul este populat cu locuri sigure, „prietenoase”, în care personajul-narator se poate ascunde, dar și cu reprezentări ale realității înconjurătoare, pe care protagonistul le modelează după propriile reguli. El poartă conversații imaginare și se identifică cu familia Weber, luându-l drept model pe fratele cel mare.
Întâmplările aparent lipsite de semnificație declanșează lupte interioare în conștiința personajului-narator. Unele dintre acestea conduc la tendințe de sinucidere, cum ar fi încercarea de a înghiți un întreg flacon de pastile.
Ceea ce generează toate aceste halucinații privind lumea exterioară nu este alienarea de cei din jur, ci înstrăinarea de sine. Personajul-narator își analizează copilăria și adolescența într-un ritm haotic și trece cu vederea plăcerile cotidiene, oprindu-se asupra detaliilor pe care cei mai mulți dintre noi le ignoră adesea.
În concluzie, „Întâmplări din irealitatea imediată” poate fi definit drept opusul unui buildingsroman, întrucât conținutul lui înfățișează mai degrabă descompunerea și fragmentarea unei personalități, și nu formarea propriu-zisă a acesteia. Cu toate acestea, opera surprinde magistral chinul existențial provocat de limitările naturii umane.