„Istoria ieroglifică” este un text alegoric scris de Dimitrie Cantemir în perioada 1703-1705, la Constantinopol. Această operă reprezintă o contribuție semnificativă pentru literatura română a vremii, fiind una dintre puținele scrieri în limba română din acea perioadă. Pentru a înțelege mai bine conținutul „Istoriei ieroglifice”, este necesar să studiem informațiile din „cheia” de la finalul textului.
Textul alegoric atribuie faptele istorice unor personaje necuvântătoare, sub masca animalelor, pentru a critica personalitățile politice ale vremii și modul lor dubios de a folosi puterea. Numele reale ale acestor personaje sunt dezvăluite în secțiunea explicativă de la sfârșitul operei.
Autorul se concentrează pe două conflicte principale: cel dintre el și fratele său, Antioh Cantemir, și cel dintre domnitorul Țării Românești, Constantin Brâncoveanu, și domnitorul Moldovei, Mihai Racoviță. Moldova este reprezentată ca „Țara cuadrupedelor”, în timp ce Țara Românească este „Țara păsărilor”. Între familiile Brâncoveanu și Cantemir are loc un conflict îndelungat pentru ocuparea tronului Moldovei.
În Moldova, boierii sunt reprezentați de animale precum Pardosul, Ursul, Lupul, Vulpea și Mâța sălbatică, în timp ce în Țara Românească se află personaje precum Corbul, Cucunozul, Brehnacea, Blendăul și Hărețiul. Imperiul Otoman este reprezentat simbolic ca „împărăția peștilor”, un monument al lăcomiei.
În 1703, la Arnăut-chioi, se desfășoară o întâlnire pentru a alege un nou domnitor al Moldovei, Mihai Racoviță, iar opera prezintă o reprezentare caricaturală a acestuia. Ulterior, autorul este implicat într-o serie de evenimente politice și este exilat pe o insulă, fiind cumpărat cu bani de către domnitorul muntean.
„Istoria ieroglifică” propune o soluție pentru haosul politic prezentat, prin intermediul unei monarhii absolute, luminată, în care conducătorul este înconjurat de oameni învățați și specialiști. Totuși, autorul subliniază că totul depinde de „Fortuna”, exprimând astfel lipsa de control a individului în fața tendințelor sociale și politice ale vremii.
În ciuda limbajului dificil și a lecturii complexe, „Istoria ieroglifică” este considerată o operă importantă în literatura română, fiind singura operă viabilă în limba română din acea perioadă, conform lui George Călinescu.