„Ițic Ștrul, dezertor” este titlul unei nuvele scrise de celebrul autor român Liviu Rebreanu, cunoscut în special pentru romanele sale care explorează în profunzime analiza psihologică. Prima publicare a acestei opere a avut loc în anul 1919, urmând ca doi ani mai târziu, în 1921, să fie inclusă într-un volum.
Textul începe în mod abrupt, introducând rapid cititorul în atmosfera operei. Într-o zi friguroasă de iarnă, evreul Ițic Ștrul și comandantul său se aflau într-o misiune de patrulare. În timpul unei pauze, Ițic încearcă să inițieze o conversație cu comandantul său, însă acesta din urmă nu răspunde, comportându-se foarte rece. Ițic se întreabă ce determină această atitudine a comandantului său și începe să simtă o anumită tensiune între ei.
În ciuda faptului că se simțea mândru că a fost selectat pentru această misiune, Ițic începe să se teamă, întrucât comportamentul comandantului său îi dă de gândit. Deși s-a obișnuit cu realitățile războiului, Ițic se simte tot mai nesigur, iar confuzia sa devine panică. Încearcă să afle de unul singur ce se întâmplă, dar nu obține niciun răspuns satisfăcător.
În cele din urmă, comandantul îi mărturisește că a primit ordin să-l împuște pe Ițic sub pretextul că dezertase. Ițic refuză să dezerteze și se sinucide, preferând să-și piardă viața decât să-și trădeze patria sau să-și pună în pericol prietenul.
Această nuvelă explorează latura tragică a relației dintre autoritate și societatea civilă, subliniind problematica antisemitismului. Prin prisma personajului principal, Ițic, autorul oferă o analiză profundă a situației disperate în care se găsea protagonistul, sub autoritatea unui locotenent care își rezerva dreptul de a decide asupra vieții unuia dintre soldați, motivat de ura față de evrei.