Schita ‘La conac’, o lucrare distinctă în peisajul literaturii românești, începe cu imaginea unui călăreț anonim care pornește dinspre Poienița spre conacul unui boier din Sălcuța, pentru a plăti arenda de cincizeci de galbeni.
Tânărul călărețe calm și fără teamă, bucurându-se de peisajul idilic al unei dimineți de primăvară, cu o panoramă largă a văii pe care o străbate.
Chiar dacă își întoarce privirea spre drumul parcurs, nu zărește pe nimeni în urmă. Liniștea și contemplarea naturii îi sunt brusc întrerupte de apariția surprinzătoare a unui alt călăreț, o figură ciudată și enigmatică, îmbrăcat ca un negustor obișnuit dar cu trăsături remarcabile: păr roșu și o privire intensă, ce îi provoacă amețeală companionului său.
Când cei doi se apropie de Sălcuța și tânărul își face instinctiv semnul crucii la vederea turnului strălucitor al bisericii, negustorul izbucnește într-un râs straniu și, în mod misterios, dispare, reapărând la han.
Personajul diavolesc, deghizat în portul unui orzar sau cirezar, pare să se facă nevăzut datorită gestului de devoțiune al tânărului, sfidând astfel legile spațiu-timpului prin aparițiile și disparițiile sale neașteptate.
La han, negustorul îi oferă tânărului călăreț de băut. Acesta acceptă și curând simte o căldură plăcută invadându-i trupul și mintea, transformându-se într-un foc interior.
Pe măsură ce consumă „uscătura și udătura” oferite cu generozitate, personajul își pierde luciditatea și începe să urmeze mecanic sfaturile negustorului.
Pe măsură ce seara se apropie, la han rămân doar câțiva călători.
Tânărul este obosit și ar dori să se odihnească, dar negustorul nu-i oferă niciun moment de respiro, îndemnându-l să se alăture unui joc de noroc. În acest joc, tânărul este ademenit de perspectiva câștigurilor mari, fie prin escrocherie, fie pur și simplu prin șansă.
Din grupul jucătorilor se ridică unchiul Dinca, care îi sfătuiește pe nepot să se retragă de la masa de joc.
Cu toate acestea, sub influența malefică a negustorului, tânărul continuă să joace și, în cele din urmă, pierde tot: arenda, ceasul și două inele, castigate din fericire chiar de neica Dinca și de un alt orzar norocos.
După miezul nopții, atmosfera la han devine întunecată și liniștită. Tânărul, copleșit de gânduri și disperare, cere sfaturi tovarășului său, care stă neclintit lângă el.
Ultima tentație a negustorului diabolic este să-l îndemne pe tânăr să comită dublul păcat al furtului de la propria rudă și de la negustorul străin, pentru a-și recupera bunurile pierdute la joc. Astfel, diavolul îl face pe tânăr să piardă tot ce are sfânt, folosind tentații malefice pentru a-l corupe.
În cele din urmă, epuizat de încercările bizare prin care a trecut, protagonistul se prăbușește pe prispa. Dimineața următoare, este trezit de unchiul său, care, după ce îi ține o lecție morală scurtă și concisă, îi restituie galbenii necesari achitării arendei boierești.”