„Lostrița„, scrisă de Vasile Voiculescu și inclusă în colecția sa „Iubire Magică” publicată postum în 1970, este o povestire remarcabilă ce traversează granițele dintre real și fantastic.
Această operă literară se distinge prin amestecul său ingenios de elemente ale realității cu cele ale fanteziei, încadrându-se astfel în categoria povestirilor fantastice, dar și în cea a povestirilor în ramă.
Elementele fantastice sunt împletite abil cu motive și simboluri mitice, conferind narațiunii un caracter moralizator profund.
Autorul se angajează într-un dialog direct cu cititorul, folosind un stil narativ participativ, și dezvăluie natura malefică a lostriței, comparând-o cu diavolul înzestrat cu un talent deosebit pentru ascundere, în special în ape.
Lostrița, prezentată ca o ființă seducătoare și periculoasă, îi atrage pe pescarii cei mai îndrăzneți și curajoși, cu descrieri care aduc aminte de sirenele din diferite mitologii.
Voiculescu descrie viața pescarilor de pe malurile râului Bistrița, accentuând pe tânărul Aliman, un pescar cu aptitudini deosebite, curajos și perseverent.
Toți pescarii erau conștienți de pericolul reprezentat de lostriță, care, în mod obișnuit, captura copii sau tineri în fiecare an. Cu toate acestea, Aliman persistă în încercările sale de a prinde creatura malefică, chiar și în fața riscului iminent.
Aliman, lipsit de frică, dezvoltă o obsesie pentru capturarea enigmaticei și irezistibilei lostrițe. Reușește să o prindă temporar, dar îi scapă din nou.
După repetate eșecuri și dezamăgiri, Aliman se întoarce la un vraci care îi oferă o copie din lemn a lostriței și îl învață un descântec prin care renunță la Dumnezeu și la cele sfinte.
După ce execută ritualul, Aliman întâlnește o fată într-o barcă pe râu, pe care o salvează și de care se îndrăgostește, comparând-o obsesiv cu lostrița.
Cei doi trăiesc împreună o viață de desfrâu, dar fericită. Totuși, zvonuri tulburătoare despre fata, Ileana, încep să circule, sugerând că ea ar fi un simbol al desacralizării și al forțelor malefice.
Drama se intensifică când mama Ileanei apare, revoltată de dispariția fiicei sale.
Aliman este părăsit brusc și pleacă în căutarea iubitei sale, descoperind că ea era fiica unei vrăjitoare dintr-o epocă mitică de mult apusă. Copleșit de durere și lipsit de dorința de a trăi, Aliman rămâne ferm în sentimentele sale față de Ileana.
Într-un final, o altă fată, hotărâtă să-l aibă ca soț pe Aliman, îi propune căsătoria.
Chiar în timpul celebrării nunții, un sătean anunță apariția lostriței în râu. Auzind acest lucru, Aliman se aruncă în apele Bistriței, răspunzând chemării spiritului malefic deghizat în lostriță, și își pierde viața încercând să o protejeze.
Această povestire, în esență, aparține genului fantastic romantic, îmbinând elemente specifice basmului cu rădăcini adânci în mitologie.
Povestirea ilustrează diferențele între societatea creștină și cea arhaică, îmbogățită cu elemente simbolice din credințele românești, un trăsătură caracteristică operelor lui Voiculescu.