„Mărturisire” este o scrisoare de dragoste scrisă de Liviu Rebreanu către viitoarea sa iubită, Fanny Rădulescu. În această scrisoare, Rebreanu își exprimă gândurile și sentimentele profunde, rezultate dintr-un proces îndelungat de introspecție.
El își începe mărturisirea exprimându-și recunoștința pentru dragostea pe care o simte pentru Fanny și cum această iubire i-a schimbat perspectiva asupra vieții. Rebreanu recunoaște că mândria l-a împiedicat să iubească cu adevărat înainte de a o cunoaște pe Fanny, dar acum a înțeles că iubirea este pentru cei umili, nu pentru cei mândri.
El compară iubirea cu sentimentul credinței, afirmând că ambele cer supunere oarbă și devotament absolut. Rebreanu se confesează Fanny-ului, explicându-i cum suferințele îl-au făcut să înțeleagă adevăratul sens al iubirii.
Autorul subliniază că iubirea nu este un schimb, ci o dăruire totală și fără așteptări. El consideră că iubirea este un sentiment înălțător și recunoaște că este recunoscător pentru faptul că Fanny i-a trezit acest sentiment.
Rebreanu respinge ideea că iubirea ar fi influențată de trecutul sau prezentul unei persoane și concluzionează că acest sentiment se ridică deasupra oricăror obstacole. În încheierea scrisorii, el declară că este dispus să înfrunte orice pentru a fi alături de Fanny.
În concluzie, „Mărturisire” este o meditație profundă asupra iubirii, exprimată sub forma unei scrisori. Liviu Rebreanu își dezvăluie gândurile și sentimentele din perspectiva celui care a învățat din propria experiență adevăratul sens al iubirii.