„Negustor lipscan” este cea de-a șaptea povestire inclusă în volumul intitulat „Hanu Ancuței”, scris de Mihail Sadoveanu.
Negustor Lipscan – rezumat de nota 10
„Negustor lipscan” este o poveste ca din basme, plină de aventură și învățături, scrisă de Mihail Sadoveanu și găsită în cartea „Hanu Ancuței”.
Povestea aceasta ne duce înapoi în timp, în anul 1928, când a fost scrisă pentru prima dată, și ne arată o lume plină de culoare și viață.
Într-o seară, la un han vechi și primitor, oamenii care călătoreau pe drumuri lungi se opreau pentru a se odihni și a-și împărtăși poveștile.
Printre ei, comisul Ioniță avea să le povestească a doua oară, când, deodată, se aude zgomot mare: niște oameni îmbrăcați în alb și cu căruțe încărcate apar la han. Toți cei de acolo se gândesc că trebuie să fie niște negustori, căci așa se anunțau ei înșine cu strigătele lor către boi.
Dintr-una dintre căruțe coboară un bărbat cu barbă, pe nume Dămian Cristișor, un negustor cunoscut de Ancuța, gazda hanului. El venea de departe, tocmai de la Lipsca, și se îndrepta spre Iași cu marfă.
Negustorul avea un fel de a fi care îi făcea pe toți să-l placă, și curând, după ce Moș Leonte ghicește zodia și anul în care s-a născut Dămian, toată lumea începe să asculte cu uimire poveștile lui despre locurile îndepărtate pe care le-a vizitat.
Dămian le povestește despre Liov și despre Lipsca, despre cum arată trenurile și casele oamenilor de acolo, despre obiceiurile lor ciudate pentru moldoveni, ca purtatul pălăriilor de către femei sau băutul berii, care li se părea o „leșie amară”.
Toți cei de la han sunt fascinați de aceste povești despre lumea largă, unde școlile sunt peste tot și unde femeile și bărbații învață deopotrivă.
Un alt lucru care îi uimește este povestea despre un morar care a câștigat un proces împotriva împăratului, demonstrând că în alte țări, legea este la fel pentru toți, o idee străină pentru ei.
Pe drumul de întoarcere, Dămian observă diferențele mari între obiceiurile occidentale și cele românești.
El călătorește în siguranță, folosind trenul și apoi căruțele pentru a-și duce marfa. Negustorul își arată dibăcia oferind daruri vameșilor și chiar unui haiduc, pentru a se asigura că poate trece în siguranță cu marfa sa.
La final, Dămian își exprimă dorința de a se căsători, deoarece era încă tânăr și neînsurat. În semn de mulțumire și prietenie, el oferă un colier cu mărgele Ancuței, care, intimidată de acest gest, pleacă din încăpere.
Povestea „Negustor lipscan” este, așadar, o fereastră deschisă către o lume de mult apusă, unde oamenii se bucurau de poveștile aduse de călători din locuri îndepărtate, învățând despre culturi și obiceiuri diferite de ale lor.
Este o poveste despre curajul de a explora lumea, despre generozitate și despre cum, uneori, cele mai simple gesturi pot deschide inimi și pot face lumea mai mică și mai prietenoasă.
Negustor Lipscan – rezumat pe scurt
Când cinstitul comis Ionita se pregătea să își împărtășească povestea, în vale s-a auzit un zgomot mare, iar Ancuța a ieșit și l-a invitat pe noul său oaspete.
După ce a primit o scurtă instruire de la bătrânul mos Leonte, a înțeles că oaspetele era un om jovial și un negustor Lipscan.
După ce oaspetele a fost de acord cu uimire, a dezvăluit și numele său, Damian Cristisor, și s-a oferit să le relateze celor prezenți călătoria sa prin țara nemțească.
Cu doi ani în urmă, negustorul reușise să facă o mică avere și a decis să se aventureze în țara nemțească pentru a cumpăra mărfuri.
Așa că și-a pornit călătoria spre Husi, a trecut Prutul și a ajuns în orașul Tighina, unde a achiziționat cinci sute de butoaie. Apoi a traversat din nou granița de pe Nistru, a ajuns la Cernăuți și de acolo la Liov. De la Liov, a călătorit cu trenul până la Strasbourg, unde a vândut mărfurile unor negustori care le transportau la Paris cu trenul.
După ce le-a explicat celor prezenți despre ce este un tren, și-a continuat povestea. Le-a spus că în locurile respective, casele au mai multe etaje, femeile poartă pălării, toată lumea are ceasuri și mâncarea este diferită de cea din țara lor.
De asemenea, le-a menționat că toți copiii merg la școală, inclusiv femeile, și că legile sunt respectate. În cele din urmă, negustorul a trebuit să se întoarcă.
Ajungând la granița Moldovei, a dat grănicerilor două baidere roșii pentru a-i permite să treacă. În lunca Moldovei, i-a ieșit în cale un hoț, și pentru a-l descuraja să nu-l jefuiască, i-a dat și lui o baideră roșie.
La Dragușteni, a fost întâmpinat de o privighetoare, iar pentru a o lăsa în pace, i-a oferit și ei o baideră.
Acum, după ce și-a achitat dările, putea să se îndrepte cu marfa spre Iași și, în cele din urmă, să ajungă acasă. În contrast cu celelalte povești, aceasta s-a încheiat cu bucurie și optimism.