„O moarte care nu dovedește nimic” este un roman scris de Anton Holban, publicat pentru prima dată în 1931 și face parte dintr-o colecție de romane care împărtășesc un personaj comun. Acesta este primul roman din colecție și este urmat de o serie de nuvele și schițe, cum ar fi „Icoane la mormântul Irinei”, „Marcel” și „Obsesia unei morți. Conversații cu o moartă. Colonelul larca”.
Romanul este narat de personajul principal, Sandu, care își reconstituie povestea de dragoste cu Irina. Deși era obișnuit cu idile pasagere, Irina a ocupat un loc special în inima lui. El a refuzat inițial să recunoască sentimentele pe care le avea pentru ea, numindu-le „obișnuință” și „frică de singurătate”. În timp ce Irina se dedică trup și suflet lui Sandu, el petrece timp cu ea numai atunci când are nevoie de cineva care să aibă grijă de el. Acest lucru a pus la încercare relația lor, iar Irina a fost mulțumită cu puținul timp pe care el i-l oferea.
După ce Irina s-a mutat la țară cu familia și Sandu a plecat la Paris, cei doi au rămas în contact prin scrisori. Dar într-o zi, Irina nu i-a mai răspuns. Sandu a presupus că s-ar fi sinucis sau că s-ar fi căsătorit cu altcineva. După ce a încercat fără succes să afle adevărul, el a primit un răspuns ambiguu din partea Irinei și s-a întors în țară pentru a clarifica situația.
Aflând că Irina s-a căsătorit cu altcineva și locuia la Sinaia, Sandu a încercat să reia relația cu ea, dar Irina a rămas influențabilă și nu a reușit să se despartă de noul ei soț. Sandu a acceptat situația și a încercat să meargă mai departe.
După un timp, Sandu a primit o telegramă care îl anunța că Irina s-a sinucis, aruncându-se de pe o stâncă din Sinaia, conform dorinței ei de a trăi doar pentru el. Astfel, romanul explorează trăirile lui Sandu și povestea tragică a unei iubiri neîmplinite. Este considerat unul dintre romanele de referință pentru genul său și a avut un impact semnificativ în literatura interbelică.