Nuvela „Prințul Fericit” de Oscar Wilde începe prin a prezenta o statuie frumoasă care atrage atenția tuturor. Statuia este cunoscută sub numele de Prințul Fericit și este acoperită cu aur, având ochii din safir și ținând în mână o sabie cu un mâner de rubin.
Odată cu sosirea unei Rândunele în oraș în drum spre Egipt, se dezvăluie faptul că Prințul Fericit plânge. El îi mărturisește păsării că, în timpul vieții sale, a fost fericit, dar acum, privind tristețea din lume, simte mereu o adâncă tristețe. El îi cere Rândunicii să ducă rubinul de pe sabia sa unui copil bolnav pentru a-i permite mamei să îi cumpere portocale. Rândunica acceptă și îndeplinește această cerere.
Ulterior, Prințul Fericit îi cere Rândunicii să ia unul din ochii săi de safir și să îl ducă unui dramaturg sărac, iar apoi și celălalt ochi să îl ducă unei fetițe cu chibrituri. Deși Rândunica ezită, Prințul Fericit o convinge să îi asculte dorințele.
Când Rândunica se pregătește să plece în Egipt, Prințul Fericit îi spune să culeagă aurul de pe statuia sa și să îl ofere săracilor. În cele din urmă, Rândunica moare de frig, iar Prințul Fericit, cu inima de plumb frântă în două, este aruncat la topitorie.
Primarul și consilierii decid să topească statuia Prințului Fericit, dar inima sa de plumb nu se topește. Un muncitor o aruncă la gunoi împreună cu Rândunica moartă. Când Dumnezeu îi cere unui Înger să îi aducă cele mai de preț lucruri din oraș, Îngerul îi aduce inima Prințului și Rândunica moartă, iar Dumnezeu le consideră cele mai de preț lucruri din oraș și le oferă un loc în Rai.
Lasă un răspuns