„La țigănci” este o nuvelă fantastică scrisă de Mircea Eliade în anul 1959 la Paris și publicată în anul 1963 în volumul „Nuvele”.
La țigănci – rezumat pe scurt
Domnul Gavrilescu, un profesor de pian care predă la domiciliul elevilor, se afla în tramvai, întorcându-se de la o lecție.
E o zi fierbinte de vară, iar în tramvai se discută despre opulența locuințelor țigăncilor din apropierea traseului. Deodată, își dă seama că a uitat servieta cu partituri la eleva sa, așa că coboară din tramvai pentru a se întoarce după ea.
Pe drum, în timp ce merge pe trotuar, Gavrilescu pierde ocazia de a urca într-un alt tramvai, hotărându-se să meargă pe jos. Trece pe lângă o grădină umbroasă, proprietatea țigăncilor, și este invitat de o tânără frumoasă să intre la ele.
El acceptă și este condus într-o căsuță ascunsă, decorată cu liliac și boz. O bătrână îl întâmpină și îi oferă să aleagă trei femei de neamuri diferite pentru companie.
El alege o țigancă, o grecoaică și o evreică, plătind suma de trei sute de lei. Apoi, este condus într-un bordei, unde întâlnește cele trei femei.
Fetele îl provoacă pe Gavrilescu să ghicească care dintre ele este țiganca. El încearcă să ghicească, dar se înșală.
Fiecare femeie îl intrigă în felul ei, iar Gavrilescu își amintește de trecutul său și de o iubire veche.
Grecoaica îi spune că dacă ar fi ghicit corect, ar fi avut parte de o experiență de neuitat, cu muzică, dans și plimbări prin odăi. Dar, pentru că a greșit, această ocazie se pierde.
Profesorul Gavrilescu se așează la un pian din bordei și începe să cânte melodii care, deși i se par noi, parcă îi sunt cunoscute dintr-un trecut îndepărtat.
Pierdut în muzică, el nu observă când fetele dispar de lângă el. Când își dă seama, încearcă să le caute și ajunge într-o încăpere ciudată, cu pereți ondulați și un tavan neregulat.
Aici, simte o căldură intensă și decide să se întoarcă la pian. Dar, pe drum, descoperă că locul s-a schimbat, apărând un paravan și un perete răcoros.
În acest proces, Gavrilescu își pierde hainele, rămânând într-un final dezbrăcat și dezorientat.
În încercarea de a se acoperi cu o draperie, descoperă că aceasta îl trage spre perete, înfășurându-l strâns. Se trezește brusc lângă bătrâna țigancă care îl primise, auzind tramvaiul afară. Părăsește locul, hotărât să-și recupereze servieta uitată.
La adresa indicată, însă, descoperă că nici eleva sa, nici mătușa acesteia nu mai locuiesc acolo de ani de zile.
Un tânăr locatar îl informează că familia sa locuiește acolo de patru ani. În tramvai, pe drumul spre casă, află că banii săi nu mai sunt valizi, iar prețul biletului a crescut.
Când ajunge acasă, cheia nu se potrivește, iar un vecin îl informează că persoana care locuia acolo a plecat la băi.
De la cârciumarul din apropiere, Gavrilescu află că a dispărut cu doisprezece ani în urmă, iar soția sa a plecat în Germania.
Confuz și dezorientat, se întoarce la casa țigăncilor, plătind din nou pentru a întâlni o nemțoaică pe care o refuzase inițial. În clădirea luxoasă, găsește umbra unei femei tinere, pe care o recunoaște ca fiind Hildegard, vechea sa iubire.
Ea îl așteptase mult timp și îl invită să meargă cu ea. Părăsesc grădina fără a deschide poarta, iar Gavrilescu este tras într-o trăsură, simțind că totul pare ca într-un vis.
Citește și: La țigănci – Comentariu Bac
La țigănci – rezumat pe capitole (secvențe)
Mircea Eliade, un scriitor pasionat de fabulos încă din adolescență, era profund atras de București, pe care îl considera centrul unei mitologii inepuizabile.
În nuvela sa „La țigănci”, plasată în acest oraș, Eliade explorează tema morții și a drumului spre aceasta.
Povestea, structurată în opt secvențe armonioase, urmărește călătoria spirituală a personajului principal, profesorul de muzică Gavrilescu.
Secvența I
introduce personajul principal, profesorul de muzică Gavrilescu, într-un tramvai în București.
Întorcându-se de la o lecție de pian oferită domnișoarei Otilia, el este absorbit de discuțiile pasagerilor despre bordeiul țigăncilor, un loc misterios pe care el îl percepe ca un palat splendid, în contrast cu ideea generală de scandal.
Profesorul, atras de frumusețea și misterul acestui loc, decide să se întoarcă după ce își amintește că a uitat servieta.
Prins în farmecul amărui al frunzelor de nuc și al unei răcori neobișnuite, se trezește în fața porții bordeiului, locul unde realitatea și irealul se întrepătrund.
Secvența II
începe cu pătrunderea lui Gavrilescu în lumea enigmatică a bordeiului. Aici este întâmpinat de o bătrână care-i cere „trei sute” pentru a-l lăsa să intre și să aleagă o fată.
Eroul nostru se întâlnește cu trei fete, fiecare reprezentând o provocare. Trebuia să identifice pe cea de-a treia fată, dar nu reușește, căzând astfel într-un vis profund.
Secvența III
adâncește miturile explorate de Eliade. Bordeiul devine un simbol al labirintului, un spațiu de inițiere în ritualurile morții.
Trecerea lui Gavrilescu prin acest spațiu este echivalentă cu o trecere „dincolo”. Fetele, care amintesc de ursitori, îl supun pe Gavrilescu la încercări, dansând în jurul lui și cerându-i să ghicească pe cea corectă.
Profesorul, prins între prezent și trecut, nu reușește să treacă această probă, ratând astfel posibilitatea de a atinge sacrul.
Secvența IV
este un vis profund al lui Gavrilescu, în care încearcă să ghicească fetele și se pierde într-un labirint de camere ciudate, coridoare și paravane misterioase.
Visul devine un coșmar despre trecerea de la viață la moarte, plin de spaime și sufocări. Lupta sa cu draperia simbolică și jocul straniu al fetelor sugerează inițierea în taina morții.
Aceasta secvență este plină de simbolism, reflectând aspirația eroului spre o altă realitate și dificultățile sale în traversarea acestei granițe metaforice.
Secvența V
marchează o întoarcere temporară a lui Gavrilescu la realitate. Încercând să-și recupereze servieta pierdută, el se îndreaptă spre strada Preoteasa nr. 18, locul unde a dat lecțiile de pian.
Aici, descoperă că nimeni nu-l mai cunoaște; doamna Voitinovici, la care obișnuia să vină, a fost înlocuită de doamna Georgescu, iar Otilia se căsătorise și plecase acum opt ani.
Confuz și dezorientat, Gavrilescu se întoarce spre casă, dar și în tramvai, obsesiile și neliniștile îl urmăresc, întărind sentimentul de alienare și pierdere a timpului.
Secvența VI
Punctul culminant al nuvelei, se desfășoară acasă la Gavrilescu, unde acesta descoperă că realitatea sa s-a schimbat dramatic.
Află că soția sa, Elsa, a plecat în Germania de 12 ani, crezând că el a murit. Madam Trandafir, o altă figură importantă din viața sa, a murit și ea.
Profund dezamăgit și simțindu-se complet alienat de lumea pe care o cunoștea, Gavrilescu hotărăște să se întoarcă la bordeiul țigăncilor.
Secvența VII
descrie călătoria lui Gavrilescu înapoi la bordei. Călătoria se desfășoară într-o atmosferă de vis, subliniind trecerea lui de la realitatea cunoscută la un domeniu mistic și necunoscut.
Întâlnește un personaj misterios, posibil un mesager al morții, care îl ajută să traverseze diverse locuri impregnate de tradiție, cum ar fi o biserică, marcând astfel trecerea lui „dincolo”.
Secvența VIII
Finalul nuvelei, începe cu reintrarea lui Gavrilescu la bordei, unde nimic nu pare să se fi schimbat. Baba de la intrare îl recunoaște, îi ia „vama” și îi oferă instrucțiuni criptice.
Epuizat, Gavrilescu se pierde din nou în coridoare, până când dă de Hildegard, care îl aștepta pentru a-l ghida pe ultimul său drum.
Ei pornesc împreună spre o pădure, simbol al trecerii finale de la veghe la vis, și spre moarte.
Hildegard îi spune să o urmeze, indicând un drum lung și lent, sugerând că nu există grabă în această trecere.
Nuvelei „La ţigănci” i se poate atribui o interpretare multiplă: poate fi văzută ca aventura unui artist care aspiră să depășească condițiile sale materiale și sociale, sau ca drama unui artist ratat, incapabil să atingă absolutul sau eternul.
Eliade explorează prin această nuvelă teme profunde precum trecerea timpului, moartea, visul și realitatea, întrebându-se despre natura adevărului și a existenței.
La țigănci – rezumat pe momentele subiectului
Expozițiune
În începutul nuvelei, ne întâlnim cu personajul principal, profesorul Gavrilescu, care se află într-un tramvai, îndreptându-se spre casă după ce a predat o lecție de pian domnișoarei Otilia Pandele.
În timpul călătoriei, el aude discuții despre un loc enigmatic, numit bordeiul țigăncilor, descris ca un palat cu o curte plină de nuci înalți.
Acesta este locul pe care îl vede de trei ori pe săptămână pe traseul său obișnuit, stârnindu-i curiozitatea.
Intriga
Momentul când acțiunea capătă o direcție neașteptată este atunci când profesorul își dă seama că a uitat servieta cu partituri în apartamentul mătușii Otiliei.
Decizia sa de a coborî și de a merge pe jos înapoi, sperând să recupereze servieta, marchează începutul intrigii.
În timp ce așteaptă tramvaiul care întârzie să apară, profesorul este atras irezistibil de mirosul frunzelor de nuc și de răcoarea grădinii bordeiului țigăncilor, decizând să pătrundă în curtea acestui palat misterios.
Desfășurarea acțiunii
Intrând în curtea bordeiului, profesorul este întâmpinat de o fată care îl conduce la o bătrână ce îi propune să aleagă între trei fete, în schimbul unei sume de trei sute de lei.
Acest moment este încărcat de semnificații, profesorul fiind cuprins de o stare de fericire stranie, în timp ce își amintește de Hildegard, dragostea sa pierdută. În interiorul bordeiului, el este pus în fața unei alegeri: să ghicească care dintre cele trei fete prezente – o grecoaică, o evreică și o țigancă – este de fapt țiganca.
Alegerea greșită a protagonistului îl plasează într-un spațiu labirintic, în care simte o degradare fizică și spirituală, simțindu-se „deformat, gol și învelit într-o draperie ca un giulgiu”.
Punctul culminant
Momentul culminant este surprins de revenirea în tramvai a profesorului Gavrilescu, când acesta încearcă să ajungă la casa mătușii Otiliei. Odată ajuns la destinație, află că Otilia s-a căsătorit cu opt ani în urmă, iar mătușa s-a mutat.
Mai mult, descoperă că prețul biletului de tramvai a fost majorat în urmă cu cinci ani, iar bancnota pe care o deține a ieșit din circulație.
Situația se agravează când află că și apartamentul său este acum ocupat de altcineva, iar el este considerat dispărut de 12 ani.
Deznodământ
În deznodământ, Gavrilescu se întoarce la palatul țigăncilor, căutând explicații pentru serie de evenimente bizare prin care a trecut.
Bătrâna îi cere de data aceasta doar o sută de lei și îl trimite în casa veche, unde îl așteaptă Hildegard, iubirea lui pierdută. Ea îi spune că l-a așteptat mult timp și îl invită să se alăture ei într-o trăsură.
În acest context, Hildegard face o remarcă semnificativă: „Toți visăm… Așa începe. Ca într-un vis…”
În concluzie opera „La țigănci” de Mircea Eliade explorează granițele dintre realitate și fantastic, reflectând pasiunea autorului pentru nuvele și pentru explorarea tematicilor fantastice și misterioase.
Este o meditație asupra vieții, morții și a alterării timpului, oferind o perspectivă profundă asupra existenței umane și a modului în care percepem realitatea.