„Șarpele Aliodor”, o nuvelă de Vasile Voiculescu, este o poveste captivantă și plină de simbolism, care are loc într-un sat românesc în timpul unei ierni secetoase și reci.
Povestea începe într-un an în care iarna a venit fără zăpadă, lăsând locuitorii satului îngrijorați cu privire la efectele asupra recoltelor și sănătății lor. În acest cadru, copiii sunt deosebit de afectați, fiind nevoiți să renunțe la bucuriile jocurilor în zăpadă pentru a aduna crengi și lemne pentru foc.
Unul dintre personajele centrale, Ionică, un copil mic din familia lui Pades, descoperă printre vreascurile adunate o creangă neobișnuită. Inițial, pare a fi o curea, dar în realitate este un șarpe înghețat.
Fratele mai mare al lui Ionică încearcă să se încingă cu creanga, crezând că este o curea, până când sora lor recunoaște natura adevărată a obiectului și strigă avertizându-i că este un șarpe.
Contrar așteptărilor, copiii decid să păstreze șarpele, numindu-l Aliodor și încep să se joace cu el. Ei îl hrănesc cu lapte și descoperă că șarpele răspunde la numele său și se comportă blând, mai ales cu Ionică.
Această relație neobișnuită între copii și șarpe devine repede subiectul principal de discuție în sat.
Unii locuitori consideră șarpele un semn rău, în timp ce alții îl văd ca pe un aducător de noroc, observând că de când a sosit șarpele, gospodăria Pades nu a avut probleme cu dăunătorii.
Pe măsură ce povestea se desfășoară, mama lui Ionică începe să se simtă rău și devine convinsă că șarpele a intrat în corpul ei, un gând care o obsedează și contribuie la declinul sănătății ei.
Această convingere irațională se amplifică în sat, alimentând superstițiile și frica. Mama moare, lăsând familia și satul într-o stare de tulburare.
Într-un final surprinzător, Aliodor este găsit mort într-un butoi de țuică, ceea ce dovedește nevinovăția lui în ceea ce privește moartea mamei.
Acest eveniment declanșează o serie de reacții în lanț în sat, culminând cu o „molimă” cauzată de țuica în care fusese șarpele, provocând vărsături în masă la înmormântare.
Povestea se încheie cu o scenă emoționantă în care Ionică îngroapă șarpele, simbolizând sfârșitul unei epoci și impactul profund al superstițiilor și fricii asupra vieții rurale.
Voiculescu folosește această poveste pentru a explora teme precum neînțelegerea, frica de necunoscut și modul în care credințele și superstițiile pot influența viețile oamenilor.
Prin intermediul personajelor sale bine conturate și a decorului autentic rural, autorul creează o lume plină de mister și frumusețe, totodată arătând cât de fragilă poate fi granița dintre realitate și imaginație.