Scrisoarea III – rezumat

„Scrisoarea III” este un poem istoric scris de Mihai Eminescu și publicat pentru prima dată în luna mai a anului 1881, în revista „Convorbiri literare”. Această operă reprezintă rezultatul unei perioade lungi de creație, fiind începută în anul 1872 și cunoscând numeroase variante înainte de a ajunge la forma sa finală. Fiind a treia din seria celor cinci „Scrisori” eminesciene, „Scrisoarea III” abordează tema istoriei dintr-o perspectivă romantică.

Poemul se împarte în două părți, prima aparținând unui timp trecut, iar cea de-a doua, prezentului. Prima parte conține trei tablouri, dintre care primul reprezintă visul sultanului de a cuceri întreaga lume. În visul său, dorința de grandoare se exprimă prin personificarea lunii și imaginea unui copac uriaș care crește din inima sultanului. Întregul Univers freamătă la umbra acestui copac, simbolizând formarea Imperiului Otoman.

Continuarea prezintă formarea Imperiului, visul sultanului materializându-se și dobândind continuitate. Următorul tablou se petrece la Rovine, unde are loc întâlnirea dintre Mircea cel Bătrân și sultanul Baiazid. Dialogul dintre cei doi evidențiază diferența de principii dintre ei, Mircea fiind modest, cinstit și iubitor de patrie, în timp ce Baiazid este motivat de obținerea gloriei, trufaș și inflexibil.

Lupta de la Rovine reprezintă cel de-al treilea tablou al poemului. Armata otomană este intimidantă și numeroasă, iar intensitatea bătăliei este sugerată prin aliterații și metafore. În final, sultanul este învins și lovit, exprimând ideea înfrângerii inamicului.

Cea de-a doua parte a operei se axează asupra prezentului, în contrast cu trecutul glorios, așa cum îl descrie romanticul Eminescu. Acesta condamnă demagogii din prezent care profită de sacrificiul eroilor trecutului pentru propriile lor interese, nefiind motivați de binele comun sau dragostea pentru patrie.

Vitejii trecutului sunt utilizați în prezent drept instrumente pentru obținerea gloriei de către cei care nu merită onorurile pe care le pretind. Eminescu evocă figuri marcante ale foștilor domnitori și compara România cu orașul Sybaris, evidențiind lipsa de respect pentru principiile valoroase fixate de către vechii eroi.

În final, opera devine un atac la adresa liberalilor, al căror portret respingător este schițat în versurile lui Eminescu. După ce le adresează și compatrioților liberali critici similare, Eminescu îl invocă pe Vlad Țepeș, văzut drept forță purificatoare, datorită faimei sale de inamic al minciunii, înșelătoriei și trădării.

În concluzie, „Scrisoarea III” de Mihai Eminescu compară trecutul, văzut în manieră idealizată ca fiind caracterizat de patriotism autentic, cu prezentul corupt. Astfel, contrastând cu vitejia vechilor ostași români, falsul patriotism din prezent este puternic condamnat. Eminescu își îndreaptă critica în special către moșierii burghezi, a căror ipocrizie este demascată.


Categorii:
error: