„Take, Ianke și Cadâr” este o piesă de teatru scrisă de Victor Ion Popa, care a avut premiera în 1932 la București. Deși inițial nu a fost foarte populară, după ce a fost introdusă în repertoriul permanent al teatrelor din întreaga țară în 1956, a devenit extrem de apreciată. Acțiunea se desfășoară într-un târg provincial interbelic, oferind o privire într-o lume dispărută, dar plină de nostalgie, în care conviețuirea între oameni de etnii diferite era ceva normal.
Piesa se concentrează pe trei personaje principale: românul Take, evreul Ianke și turcul Cadâr. Aceștia sunt simboluri ale influențelor străine asupra culturii și istoriei țării, într-o comunitate în care oameni de culturi diferite trăiesc împreună și se influențează reciproc. În ciuda prejudecăților și aparențelor, cei trei ajung să semene între ei.
Conflictul principal al piesei este generat de revenirea în țară a Anei, fiica lui Ianke, și a lui Ionel, băiatul lui Take. Când cei doi doresc să se căsătorească, părinții lor se opun, nu pentru că s-ar antipatiza reciproc, ci pentru că uniunea lor ar deranja „liniștea” mahalalei, care nu era obișnuită cu căsătorii între oameni de etnii diferite.
Bătrânul turc Cadâr găsește o soluție pentru această problemă, inventând o poveste conform căreia Ana ar fi de fapt fiica sa. Această afirmație absurdă devine un plan ingenios prin care Cadâr ajută cei doi tineri să aibă o dragoste împlinită. Cu viclenie și tact, el reușește să obțină bani chiar de la Take și Ianke pentru a-i ajuta pe cei doi tineri să plece împreună.
În final, are loc o împăcare, iar cei trei protagoniști decid să-și unifice afacerile într-o singură prăvălie, denumită „La Ierusalim”. Piesa se încheie cu un mesaj de armonie și acceptare între diferitele etnii, subliniind că, în ciuda diferențelor, toți se pot uni pentru a reuși.
„Take, Ianke și Cadâr” este o comedie de moravuri care abordează teme sensibile într-un mod ușor de urmărit și de înțeles. Autorul, Victor Ion Popa, a reușit să creeze o capodoperă care reflectă filosofia existențială și pasiunea sa pentru teatru. Piesa este plină de umor și oferă o privire asupra unei lumi dispărute, dar pline de învățăminte pentru viitor.