„Tânguire de mior” (sau „Tânguire de mior cătr-un paznic surd și chior”) este un text satiric scris de Mircea Nedelciu și publicat în anul 1989 în cadrul volumului intitulat „Și ieri va fi o zi”, semnat de același autor. Mircea Nedelciu a fost unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai generației optzeciste în rândul scriitorilor români, promovând și mișcarea artistică a minimalismului, stil ce presupune reducerea unei opere la formele ei fundamentale, preferință vizibilă și în cazul operei de față.
Balada „Miorița” a servit ca sursă de inspirație principală pentru conceperea acestui text, fiind considerată reprezentativă pentru concepția poporului român asupra morții și a sensului vieții. Întregul text este conceput în proză, însă rima și ritmul baladei sunt menținute aproximativ pe întreg parcursul textului. Nedelciu demistifică imaginea sufletului românesc și a unei purități spirituale care nu se mai regăsesc în prezent printre calitățile poporului nostru.
Peisajul pitoresc și eroii idealizați dispar, lăsând loc pentru personaje precum cojocarul Gheorghe „de la Făgaraș”, care plănuiește împreună cu amicul său, Mișu Căpcăunu, un jaf de mioare. În text, Nedelciu satirizează politica și societatea românească, evidențiind lipsa de responsabilitate și moralitate a unor personaje.
Autorul prezintă cazuri de înșelătorii și corupție, în care oamenii sunt dispuși să-și sacrifice valorile pentru propriul interes. O oaie neagră, simbol al conștiinței și al adevărului, încearcă să-i confrunte pe cei vinovați, însă este ucisă de primar și viceprimar.
În final, Nedelciu subliniază umorul inconfundabil și stilul parodic caracteristic prozei scurte, prezentând „Tânguire de mior” ca un text încadrat cu succes în categoria literaturii române postmoderne, reflectând experimentalismul literar tipic perioadei anilor ’80.