Țiganiada – rezumat

„Țiganiada” este considerată de criticii literari români drept o capodoperă a iluminismului românesc, scrisă de Ion Budai-Deleanu și este cea mai cunoscută epopee din literatura română, deși a fost publicată abia în 1925. Inspirată din literatura universală, inclusiv din opere precum „Batra homiamahia” de Tasso, „Don Quijote de la Mancha” de Cervantes și „Orlando furioso” de Aristo, această lucrare a fost compusă de cântărețul Leonachi Ghianeu, cu adăugarea unor însemnări și critici istorice, filosofice, filologice și gramatice de către Mitru Perea și alții în anul 1800.

Acțiunea se desfășoară în Muntenia, în timpul domniei lui Vlad Țepeș, iar tema principală a epopeii este călătoria alegorică a neamului țigănesc în căutarea unei forme statale proprii. Într-un spațiu supranatural, fiica Satanei și a Zavistiei, Urgia, observă că țiganii doresc să aibă și ei o țară a lor, motiv pentru care merge la tatăl său pentru a lua măsuri. Între timp, Vlad Țepeș hotărăște să înarmeze țiganii pentru a lupta împotriva turcilor, dar aceștia se lasă greu convinși și se organizează într-un „sfat” presărat cu certuri și dezorganizare.

În cele din urmă, țiganii sunt supuși unor probe de curaj, iar Parpangel, unul dintre ei, pornește într-o călătorie inițiatică pentru a-și salva iubita răpită de Satana. În timpul acestei călătorii, el este păcălit de mai multe ori de Satana, dar în cele din urmă reușește să o recupereze pe Romica și să se căsătorească cu ea. Cu toate acestea, sfatul țiganilor pentru stabilirea unei forme de organizare statală eșuează din cauza năravurilor lor înnăscute, iar epopeea se încheie cu o dezbinare a țiganilor.

Astfel, „Țiganiada” reprezintă o alegorie a idealurilor seculare ale românilor ardeleni, ilustrând lipsa adecvării la propriul fond și la natura lor a populației nomade, prin aventurile și încercările neîmplinite ale țiganilor de a se stabili într-un loc anume.


Categorii:
error: