„Toiagul păstoriei”, scrisă de Ion Druță, este o nuvelă care a fost publicată pentru prima dată în anul 1984 în revista „Literatura și arta”. Mulți au considerat această operă ca fiind similară cu o parabolă, datorită învățăturilor și caracterului instructiv pe care le prezintă. Cu toate acestea, accentul pus pe portretul detaliat al protagonistului confirmă clasificarea operei ca fiind o nuvelă.
Povestea începe cu un cioban tăcut și trist, care, deși nu mai avea oi, avea grijă de turmele altora și oferea sfaturi înțelepte. El era un simbol al poporului român și al atitudinii sale de-a lungul istoriei. Deși era retras, avea capacități sociale de invidiat și era apreciat de săteni pentru înțelepciunea sa.
Cu timpul, ciobanul fără oi devine subiectul speculațiilor și al ostilității din partea sătenilor, care încep să-l considere un dușman de clasă. În cele din urmă, este trimis în Siberia pentru că nu poate plăti datoriile inventate de săteni în numele lui.
După ce se întoarce din lagăr, ciobanul este lipsit de tot ce avea, iar statul îi ia și dealul pe care își construise căsuța. În cele din urmă, el moare în urma unei ierni grele și este înmormântat de săteni, iar pe mormântul său apare un covoraș de iarbă verde și proaspătă.
Această poveste ilustrează lupta pentru autenticitate și integritate spirituală în fața presiunilor exterioare. Ciobanul fără oi rămâne fidel felului său de a fi, în ciuda obstacolelor și își păstrează puritatea interioară.
Lasă un răspuns