Prima carte semnată de Ionel Teodoreanu, intitulată „Ulița copilăriei”, este compusă din patru părți, fiecare având un titlu distinct: „Bunicii”, „Ulița copilăriei”, „Vacanța cea mare” și „Cel din urmă basm”. Această lucrare este o povestire scurtă, un text epic cu accente lirice, care își propune să trezească emoția și nostalgia cititorului prin amintirea locurilor natale.
În această carte, autorul prezintă o uliță personificată, care se află la marginea unui târg, fiind descrisă ca „pustnică” și „goală”, „numai pământ și pietre”. Ulița pare să fi fost uitată de celelalte străzi și să se fi retras într-un colț al târgului. Autorul își imaginează cum ulița ar fi dorit să se îndrepte către munți și să devină o potecă printre brazi, însă a rămas așa cum o știe și o amintește.
Naratorul este cuprins de nostalgie atunci când își amintește că în acea zonă exista cândva un sat, iar ulițele erau numite „brazde”. Strada lui era „pașnică” și „tăcută”, departe de zgomotul căruțelor care aruncau praful pe celelalte străzi. Ulița, personificată din nou, își „toarnă apă de ploaie prin uluce” și își „potrivește părul cu vrăbii”, asemenea unei femei care se pregătește să iasă din casă.
Naratorul își amintește de nașterea fratelui său mai mic și de cum ulița părea să-l aștepte la poartă după ce s-a născut. El rememorează fiecare etapă a creșterii fratelui său, de la primii pași până la momentul în care acesta începe să exploreze lumea din jurul casei. Ulița devine „prietenul răsfățat” al copilului, oferindu-i vrăbiile drept mingi și fluturii drept zmei.
Autorul descrie cum ulița îl însoțește pe copil până la colț atunci când merge la școală și cum aduce pe stradă prietenii pe care îi făcuse acolo. În ciuda momentelor de joacă și veselie, copilul se simte atașat de ulița copilăriei sale și își amintește de zgomotele trenurilor care îl anunțau că trebuie să plece.
În concluzie, „Ulița copilăriei” este o carte sensibilă și descriptivă, în care autorul evocă strada în care se afla casa părintească. Ionel Teodoreanu transmite un puternic atașament față de ulița copilăriei sale, personificând-o și prezentând-o ca pe un prieten răsfățat al copilului. Această capacitate de a evoca trăirile și sentimentele copilăriei este una inegalabilă și se regăsește și în alte lucrări ale sale, cum ar fi romanul „La Medeleni”.