Romanul „Viața lui Pi” este o creație a scriitorului canadian Yann Martel și a fost publicat pentru prima dată în 2001. Cartea a fost distinsă cu Premiul Man Booker în 2002 și a fost adaptată ulterior într-un film în 2012.
Structurat în trei părți distincte, romanul începe cu povestea naratorului care se întâlnește în India cu un bărbat în vârstă, Francis Adirubasamy, care îi spune o poveste despre Pi Patel. Povestea este relatată din perspectiva lui Pi și începe cu copilăria sa în India, unde a fost crescut în spiritul hinduismului și a învățat să practice și Islamul și Creștinismul.
După ce părinții săi decid să se mute în Canada, familia se îmbarcă pe un vas care se scufundă, iar Pi reușește să supraviețuiască într-o barcă de salvare alături de un tigru bengalez pe care l-a adus cu el. În timpul călătoriei, Pi se confruntă cu numeroase dificultăți și pericole, reușind să supraviețuiască și să își dreseze tigrul.
După ce barca ajunge pe o insulă misterioasă, Pi descoperă că insula este locuită de manguste și are temeri că aceasta mănâncă oameni. Împreună cu tigrul, reușește să părăsească insula și să ajungă în Mexic, unde tigrul fuge iar Pi este salvat de localnici.
Ultima parte a cărții cuprinde un interviu întreprins de reprezentanții Ministerului Transportului din Japonia, care sunt sceptici în legătură cu povestea lui Pi. Acesta le povestește adevărul, dar oamenii sunt mai interesați de o versiune parțial falsă a poveștii, în care animalele sunt înlocuite cu oameni.
„Viața lui Pi” este o operă complexă care abordează problematica relativității adevărului, având accente filosofice și implicații de tip spiritual. Cartea a avut un succes imens, fiind vândută în peste zece milioane de exemplare în întreaga lume, și a fost apreciată pentru modul în care dezbate natura realității și modalitățile în care aceasta poate fi percepută.