Zamolxe – rezumat

Lucian Blaga a publicat pentru prima dată poezia „Zamolxe” în „Glasul Bucovinei” în data de 27 aprilie 1919, iar mai târziu a inclus-o în volumul său de debut intitulat „Poemele luminii”. Această poezie ilustrează figura lui Zamolxe, considerat zeul suprem al dacilor, prezentat de Blaga ca un muribund, simbol al dispariției poporului dac.

Titlul operei, „Zamolxe”, se referă la zeul considerat a fi divinitatea supremă a dacilor, un înțelept, profet și zeu care a introdus ideea nemuririi sufletului în Dacia. Opera constă în optsprezece versuri de lungimi variate, dispuse fără strofe. Sentimentele profunde ale eului liric față de spiritualitatea dacică sunt exprimate în mod direct, prin intermediul imaginilor artistice și al figurilor de stil.

În poezie, Zamolxe este prezentat ca un muribund așteptând moartea, simțind durerea și tensiunea timpului care se scurge încet. El se confruntă cu propria soartă, acceptând ideea morții, dar și exprimându-și revoltă împotriva acesteia. În ciuda suferinței, Zamolxe păstrează o putere interioară, simbolizată de capacitatea de a striga, metaforă a vieții și a conștiinței umane.

Poezia evidențiază și credința dacilor în nemurirea sufletului, prezentată ca o luptă a lui Zamolxe împotriva destinului său. El se așteaptă să învingă moartea, văzând-o ca un drum către eternitate, iar soarta sa este dictată de legile universale, nu de destin. În final, poezia sugerează o victorie a lui Zamolxe asupra morții, ilustrată prin zâmbetul victorios al zeului.

Lucian Blaga folosește această poezie pentru a explora istoria și spiritualitatea dacică, prezentând figura lui Zamolxe ca o reprezentare a credinței în nemurirea sufletului. El pătrunde în profunzimea mentalității dacilor și oprește asupra esenței credinței acestora, oferind o perspectivă filosofică asupra existenței și a luptei umane împotriva morții.


Categorii:
error: