Bubico este o poveste scrisă de Ion Luca Caragiale.
Într-o seară geroasă de iarnă, când ceasul bătea ora nouă și nouă minute, un călător grăbit, autorul nostru, se pregătește să urce în tren.
Cu numai câteva minute înainte de plecarea trenului, el își procură un bilet și se grăbește să găsească un loc confortabil în vagon.
Așa ajunge în compartimentul unde se află o doamnă singură și fumătoare, împreună cu un cățel micuț, plin de fundițe colorate, numit Bubico.
Bubico, micul patruped, nu îi face o primire călduroasă. Începe să latre furios la noul venit, ca și cum ar fi pătruns un intrus în sanctuarul stăpânei sale.
Cu toate acestea, doamna îl liniștește cu o voce dulce, iar Bubico se retrage în coșul său, dar continuă să mârâie în surdină.
În ciuda comportamentului neprietos al lui Bubico, călătorul încearcă să se relaxeze, închizând ochii și încercând să ignore latrăturile și mârâiturile câinelui.
Trenul se pune în mișcare, iar zgomotele de pe coridor și din compartiment îl însoțesc în călătoria lui nocturnă.
În timp ce călătorul nostru se odihnește, Bubico continuă să fie alert și gata să sancționeze orice mișcare suspectă.
Când conductorul vine să verifice biletele, Bubico sare din coș, lătrând și mai furios, ca și cum ar apăra cu toate forțele teritoriul stăpânei sale. Doamna încearcă din nou să-l liniștească, dar Bubico pare de neoprit.
Călătorul nostru, în ciuda sentimentelor de antipatie față de micul câine, încearcă să mențină o atmosferă pașnică. El observă cu interes relația specială dintre doamnă și Bubico, în timp ce doamna îi povestește despre caracterul loial și inteligent al cățelului.
În ciuda tentativei călătorului de a se împrieteni cu Bubico oferindu-i o bonboană, cățelușul rămâne suspicios și continuă să-l urmărească cu priviri neîncrezătoare.
Doamna, încântată de această nouă prietenie, povestește despre genealogia lui Bubico și relațiile sale complicate cu alte câini din cartier, inclusiv cu un dulău mare numit Bismarck, care aproape l-a omorât pe Bubico într-o confruntare anterioară.
Pe măsură ce trenul merge prin noapte, călătorul nostru începe să se gândească la diverse scheme și planuri întunecate, frustrat de comportamentul lui Bubico.
Când trenul se oprește într-o stație, Bubico este alertat de lătrăturile altor câini de pe peron și încearcă să scape din brațele călătorului, lătrând furios spre fereastră.
Într-un moment de inspirație sinistră, călătorul nostru ia o decizie dramatică.
În timp ce se prefăcea că-i oferă afecțiune lui Bubico, el îl ridică încet spre fereastra deschisă a trenului. Înainte ca doamna să-și dea seama de ce se întâmplă, Bubico este aruncat din tren în noaptea întunecată.
Când doamna realizează ce s-a întâmplat, ea leșină de șoc și durere. În haosul care urmează, trenul se oprește datorită semnalului de alarmă tras de doamna îndurerată.
Călătorul nostru, acum cu un sentiment diabolic de triumf, îi șoptește doamnei adevărul despre soarta lui Bubico, lăsând-o într-o stare de leșin și disperare.
Astfel, povestea neobișnuită și întunecată a lui Bubico și a călătorului nostru se încheie, cu trenul reluându-și drumul în noaptea adâncă, iar călătorul nostru dispărând în întunericul nopții.