Biografia pe scurt a lui Ion Luca Caragiale
Ion Luca Caragiale s-a născut pe 1 februarie 1852.
Caragiale a fost un celebru dramaturg, nuvelist, scriitor, regizor de teatru, comentator politic și jurnalist român. Criticul George Călinescu l-a considerat cel mai important dramaturg român. Caragiale a fost ales post-mortem membru al Academiei Române.
S-a născut în satul Haimanale, azi I. L. Caragiale, județul Dâmbovița. A început să scrie poezii în secret în adolescență, inspirat de unchiul său, Iorgu Caragiale, actor și lider de trupă.
În 1868, a primit permisiunea tatălui său de a urma Conservatorul de Artă Dramatică. În 1870, a abandonat actoria și s-a mutat cu familia la București. În același an, a devenit copist la Tribunalul Prahova.
Pe 12 martie 1885, s-a născut Mateiu, fiul nelegitim al lui Caragiale cu Maria Constantinescu. În 1871, Caragiale a devenit sufleor și copist la Teatrul Național din București.
A colaborat la revista Ghimpele între 1873 și 1875. S-a căsătorit cu Alexandrina Burelly în 1889 și au avut trei copii, dintre care doi au murit în copilărie.
În 1889, a publicat articolul „În Nirvana”. În 1890, a devenit profesor de istorie la Liceul Particular Sf. Gheorghe.
În 1903, a încercat să se mute la Cluj, însă s-a stabilit temporar la Berlin în noiembrie același an, urmând ca în 1905 să se mute definitiv acolo.
Ion L. Caragiale a decedat pe 9 iunie 1912, la Berlin, în Imperiul German.
Activitatea literară a lui Caragiale
Caragiale și-a început cariera jurnalistică posibil din 1873, scriind pentru ziarul „Telegraful” din București, unde se crede că a publicat rubrica de anecdote numită „Curiozități”.
Colaborarea sa confirmată cu revista „Ghimpele” marchează o etapă importantă în cariera sa de jurnalist, semnând unele dintre cronici cu pseudonimele „Car și Policar”.
A colaborat de asemenea cu Revista contemporană, publicând trei pagini de poezie sub semnătura I. L. Caragiale pe 4 octombrie 1874.
În 1877, Caragiale a început să colaboreze cu România Liberă, publicând foiletoanele teatrale „Cercetare critică asupra teatrului românesc”.
Între anii 1878 și 1881, a colaborat cu ziarul „Timpul”, alături de Eminescu, Ronetti Roman și Slavici. Comedia „Conu Leonida față cu reacțiunea” a fost publicată de revista Convorbirii literare la 1 ianuarie 1880.
În același an, Caragiale a început să participe la ședințele „Junimii” din București, găzduite de Titu Maiorescu și a prezentat unele dintre scrierile sale. La Iași, a prezentat piesa „O noapte furtunoasă”, publicată mai târziu în „Convorbiri literare”.
Pe 6 octombrie, însoțit de Titu Maiorescu, Caragiale a citit „O scrisoare pierdută” la aniversarea „Junimii” de la Iași. Premiera piesei, care a avut loc pe 13 noiembrie în prezența reginei, a fost un succes imens.
Ion Luca Caragiale a devenit, de asemenea, director al Teatrului Național din București. Schimbarea conducerii Teatrului Național a fost gestionată de Titu Maiorescu, ministrul Instrucțiunii Publice, care a decis pe 2 iulie 1888 că „Director al primului nostru teatru va fi tânărul dramaturg I. L. Caragiale”.
Mutarea lui Ion Luca Caragiale la Berlin
Caragiale a decis să părăsească România în 1904, după ce a pierdut un proces de defăimare împotriva lui Caion, un jurnalist care l-a acuzat de plagiat.
Înainte de a-și lua la revedere de la țara sa, Caragiale a mărturisit: „Nu mai pot trăi aici! E prea grea duhoarea”. Astfel, s-a relocat la Berlin împreună cu familia, înscriindu-și copiii la școală și părea să fie mulțumit de alegerea făcută. Pentru a alina dorul de limba română, a început să frecventeze grupurile studenților români din Berlin.
La un moment dat, a primit vești de acasă de la prietenul său Alexandru Vlahuță, care îl îndemna să se întoarcă în țară.
Cu toate acestea, răspunsul lui Caragiale a fost ferm: „Pentru nimic în lume n-aş părăsi acest colţ de viaţă străină pentru a mă reîntoarce în patrie.
Să mai văd ceea ce am văzut, să mai sufăr ceea ce am suferit, aceleaşi mutre, aceleaşi fosile cari conduc viaţa publică, otrăvindu-te numai cu privirile lor stupide şi bănuitoare. Nu, dragul meu, nu. M-am exilat și atâta tot.
Aerul de aici îmi priește, sunt mulțumit cu ai mei și n-am ce căuta într-o țară unde lingușirea și hoția sunt virtuți, iar munca și talentul, vieții demne de compătimit”, îi scria Caragiale lui Vlahuță.
Cele mai importante opere scrise de Ion Luca Caragiale
Teatru – comedii:
- „1 Aprilie” (monolog);
- „Conu Leonida față cu reacțiunea” (1880);
- „D-ale carnavalului” (1885);
- „Hatmanul Baltag” (operă bufă);
- „Începem” (instantaneu într-un act);
- „O noapte furtunoasă” (1879);
- „O scrisoare pierdută” (1884);
- „O soacră” (farsă fantezistă într-un act).
Drame:
- „Năpasta” (1890).
Nuvele și povestiri:
- „Baioneta inteligentă”;
- „Boborul”;
- „Calul dracului”;
- „Cănuță, om sucit„;
- „Caut casă”;
- „Din carnetul unui vechi sufleur”;
- „Două loturi” (1901);
- „Grand Hôtel „Victoria Română””;
- „În vreme de război” (1898);
- „Ion”;
- „Kir Ianulea”;
- „La conac„;
- „La hanul lui Mânjoală„;
- „Mamă”;
- „Monopol”;
- „Noaptea învierii”;
- „Norocul culegătorului”;
- „O făclie de Paște” (1889);
- „O invenție mare”;
- „Om cu noroc”;
- „Păcat” (1892);
- „Partea poetului”;
- „Pastramă trufanda”;
- „Poveste”;
- „Un artist”.
Opere BAC Caragiale
Din toate operele lui Ion Luca Caragiale doar opera „O scrisoare pierdută” a fost aleasă pentru a fi inclusă in programa de BAC de la limba și literatura română.
Iată tot ce îți trebuie și are legătură cu opera respectiva:
- „O scrisoare pierdută” – rezumat
- „O scrisoare pierdută” – comentariu bac
- Caracterizări personaje „O scrisoare pierdută”:
Lasă un răspuns