Biografie Ioan Slavici
Ioan Slavici – biografie pe scurt
Născut pe 18 ianuarie 1848 în Șiria, Imperiul Austriac, și decedat pe 17 august 1925 în Panciu, Putna, România, Ioan Slavici a fost o personalitate marcantă a literaturii române, un jurnalist apreciat și un pedagog dedicat, devenind membru corespondent al Academiei Române începând cu 1882.
Creativitatea lui Slavici a fost în mod semnificativ influențată de viața rurală din Ardeal.
George Călinescu, un cunoscut critic literar, l-a descris pe Slavici ca fiind un „observator remarcabil” al mediului rural.
În operele sale de ficțiune și în studiile sale, Slavici a realizat un portret viu al vieții rurale, explorând comportamentele și obiceiurile oamenilor, reflectând stratificarea socială și capturând detaliile fine ale comportamentului, vestimentației, limbajului și gesturilor.
A avut privilegiul de a-l cunoaște pe Mihai Eminescu la Viena și, încurajat de acesta, a debutat cu comedia Fata de birău în 1871.
Operele sale majore includ romanul Mara, nuvelele Moara cu noroc și Pădureanca, iar memoriile sale strânse în volumul Amintiri, publicat în 1924, ocupă un loc semnificativ în literatura română.
În plus față de cariera sa literară, Slavici a avut un rol activ în jurnalism, lucrand ca redactor la Timpul în București și ulterior ca fondator al Tribunei din Sibiu.
Jurnalismul său i-a adus deopotrivă faimă și necazuri, fiind închis de cinci ori datorită articolelor sale, atât în Austro-Ungaria, sub acuzația de naționalism român, cât și în România, unde a fost suspectat de spionaj austro-ungar.
Experiențele sale din închisoare au fost descrise în detaliu în volumul său memorialistic Închisorile mele, publicat în 1920.
Referindu-se la Slavici, istoricul Lucian Boia a observat că „în timp ce la autori precum Rebreanu sau Sadoveanu se observă o anumită lipsă de caracter, problemele lui Slavici par să provină dintr-un exces de caracter.”
De remarcat este faptul că Slavici a fost unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai antisemitismului în Transilvania, fiind o figură reprezentativă a acestui curent în România.
Viața lui Ioan Slavici
În 1869, Slavici a decis să urmeze studiile la Facultatea de Drept din Pesta, alegere care a contravenit dorinței părinților săi de a-l vedea lucrând la un notar.
Însă durata sa la facultate a fost de scurtă durată, numai patru luni, dezamăgit de cadrele didactice, a ales să se întoarcă la casa părintească. De-a lungul verii, a lucrat ca secretar la un notariat în Comlăuș.
Chiar dacă nu avea intenția de a-și reîncepe studiile, la momentul recrutării în armata imperială, Slavici a folosit statutul său de student pentru a se înscrie la Universitatea din Viena, la Facultatea de Drept.
În acea perioadă, l-a întâlnit pe Mihai Eminescu la cursurile de economie națională, prietenie ce avea să le fie reciproc benefică. Eminescu îl numea pe Slavici „frakie gye gyncolo” (frate de dincolo), iar Slavici îl numea pe Eminescu „Turcule”.
După încheierea serviciului militar și a anului universitar 1869-1870, Slavici a revenit acasă, însă între timp Eminescu îl prezentase lui Iacob Negruzzi ca un scriitor promițător și un talent politic.
Negruzzi a fost de acord să publice un studiu de-a lui Slavici despre relațiile dintre români și maghiari în revista „Convorbiri literare”.
Încurajat de Eminescu, Slavici a produs mai multe lucrări literare în perioada următoare și a fost angajat în cancelaria avocatului Mircea V. Stănescu, deputat în dieta Ungariei, la Arad.
În 1875, s-a căsătorit cu Ecaterina Szoke Magyarosy, a călătorit la Viena și Budapesta, iar în toamnă a fost numit profesor la Liceul Matei Basarab din București de către Titu Maiorescu.
În ciuda acestor progrese, Slavici a avut de-a face cu autoritățile maghiare datorită articolelor sale care revendicau drepturile românilor și a fost închis, fiind eliberat de curtea de juri.
După divorțul de Ecaterina, s-a recăsătorit cu Eleonora Tănăsescu la Sibiu, cu care a avut șase copii.
În 1892 a devenit cetățean român, iar în 1903 a primit premiul Academiei Române.
A avut și perioade dificile, fiind închis din nou la Fortul Domnești și la hotelul „Luvru”.
În 1919, la sfârșitul războiului și la întoarcerea regelui Ferdinand și a guvernului din Moldova, Slavici a fost din nou arestat și condamnat la cinci ani de închisoare, dar a fost eliberat în același an.
Epuizat de necazuri și procese, s-a retras la fiica sa în Panciu, într-o regiune viticolă care îi amintea de casa natală din Șiria.
Slavici a murit la 17 august 1925 și a fost înmormântat la schitul Brazi. Alături de Ion Creangă, Slavici a fost unul dintre pionierii prozei moderne.
Opere scrise de Ioan Slavici
Comedii
- „Fata de birău” (1871)
- „Toane sau Vorbe de clacă” (1875)
- „Polipul unchiului” (1875)
Drame istorice
- „Bogdan Vodă” (1876)
- „Gaspar Graziani” (1888)
Povești
- „Zâna Zorilor”
- „Florița din codru”
- „Doi feți cu stea în frunte”
- „Păcală în satul lui”
- „Spaima zmeilor”
- „Rodul tainic”
- „Ileana cea șireată”
- „Ioanea mamei”
- „Petrea prostul”
- „Limir-împărat”
- „Băiet sărac”
- „Împăratul șerpilor”
- „Doi frați buni”
- „Băiat sărac și horopsit”
- „Nărodul curții”
- „Negru împărat”
- „Peștele pe brazdă”
- „Stan Bolovan”
- „Boierul și Păcală”
Nuvele scrise de Ioan Slavici
- „Popa Tanda” (1873)
- „Scormon” (1875)
- „La crucea din sat” (1876)
- „Crucile roșii” (1876)
- „O viață pierdută” (1876)
- „Gura satului” (1878)
- „Budulea Taichii” (1880)
- „Moara cu noroc” (1880)
- „Pădureanca” (1884)
- „Comoara” (1896)
- „Vatra părăsită” (1900)
- „La răscruci” (1906)
- „Pascal, săracul” (1920)
Romane scrise de Ioan Slavici
- „Mara” (1894)
- „Din bătrâni” (1902)
- „Din bătrâni. Manea” (1905)
- „Corbei” (1906)
- „Din două lumi” (1920)
- „Cel din urmă armaș” (1923)
- „Din păcat în păcat” (1924)
Opere de Ioan Slavici incluse în programa de Bacalaureat
- „Moara cu noroc”: nuvelă realistă și psihologică, recunoscută drept una dintre cele mai notabile lucrări ale lui Slavici.