Cartea „Calea șarpelui” (cu titlul original „Calea șearpelui”) a fost scrisă de Gellu Naum și a fost publicată pentru prima dată în 2002. Volumul conține un lung poem care abordează teme filosofice și ezoterice. Opera a fost inițial concepută în 1948 și a fost publicată postum, având influențe din operele unor autori precum Khalil Gibran, Carl G. Jung și scrierile Vedice. Cartea conține atât text, cât și desene, având o valoare simbolică semnificativă.
Volumul este structurat sub forma unui tratat poetic și filosofic de natură personală, fiind organizat în versete, asemănător cu Biblia sau alte cărți spirituale. Din cauza naturii sale non-narative, „Calea șarpelui” nu poate fi rezumat în mod convențional. Cu toate acestea, conținutul său complex poate fi sintetizat într-un eseu scurt.
Poemul lui Naum abordează o varietate de teme din perspectiva autorului, inclusiv perspectivele sale asupra lumii, existenței umane și a spiritului uman. Cartea se oprește asupra subiectelor precum apariția omului, definiția vieții și a morții, precum și fenomene misterioase precum dragostea și miracolul.
Nemurirea și libertatea sunt alte teme centrale ale operei. Libertatea este asociată cu un proces constant de metamorfoză și schimbare, care definește ființa pregătită pentru evoluție spirituală. Această schimbare constantă este similară cu procesul de năpârlire al șarpelui, care reprezintă un simbol central în opera lui Naum. Potrivit autorului, această deschidere și capacitate de transformare sunt cheia ascensiunii umane.
De asemenea, opera lui Naum discută despre iubire și moarte, descriind moartea ca fiind doar o altă fază a existenței, care face posibilă o conexiune cu cei dragi în timpul vieții. În concluzie, „Calea șarpelui” este o operă cu teme spirituale, ce surprinde procesul de autoinițiere a scriitorului și conține crezul său literar. Gellu Naum a fost unul dintre marii suprarealiști ai Europei și a făcut parte din grupul suprarealist român, având un impact semnificativ asupra literaturii și culturii europene.