Cinci pâini – rezumat

Povestea lui Ion Creangă, „Cinci pâini”, este un exemplu clasic al literaturii românești, care îmbină folclorul și înțelepciunea populară cu o tematică profundă și eternă: dreptatea și echitatea.

Povestea începe simplu, cu doi bărbați care călătoresc împreună într-o zi de vară. Unul dintre ei are trei pâini în traistă, iar celălalt două. Când foamea îi încearcă, ei hotărăsc să se oprească și să împartă ceea ce au, așezându-se la umbra unei răchiți lângă o fântână.

În acest cadru pastoral idilic, un al treilea călător, un străin flămând, se alătură lor. Cerându-le ceva de mâncare, cei doi călători îl invită să se alăture mesei lor improvizate.

Aici, Creangă construiește o scenă de comuniune și generozitate simplă, dar profundă. Toți trei împart pâinea și apa rece de la fântână, bucurându-se de ospitalitatea reciprocă.

Momentul crucial al poveștii survine după ce au terminat de mâncat. Recunoscător pentru ospitalitatea lor, străinul scoate cinci lei și îi oferă celui care a avut trei pâini, sugerând să-i folosească pentru un pahar de vin sau după cum doresc.

Acest gest de recunoștință declanșează un conflict neașteptat între cei doi călători.

Cel cu două pâini consideră că împărțirea banilor nu este corectă și că ar trebui să primească o parte egală. Discuția lor se transformă într-o dispută, ilustrând cum chiar și cele mai simple situații pot deveni complicate când intervin percepții diferite asupra dreptății și echității.

Hotărând să-și rezolve disputa prin intermediul justiției, cei doi se prezintă în fața unui judecător. Acesta, după ce ascultă atent povestirea fiecăruia, propune o soluție ingenioasă.

El calculează câtă pâine a consumat fiecare și, prin urmare, cât ar trebui să primească fiecare din cei cinci lei. Judecătorul concluzionează că cel cu trei pâini ar trebui să primească patru lei, iar celălalt doar un leu, deoarece străinul a mâncat o parte proporțională din pâinea fiecăruia.

Finalul povestii este profund și moralizator. Cel cu două pâini, deși inițial nemulțumit, acceptă verdictul judecătorului, în timp ce cel cu trei pâini este impresionat de înțelepciunea și dreptatea demonstrată.

Creangă folosește această poveste pentru a ilustra cum dreptatea nu este întotdeauna o chestiune de egalitate absolută, ci mai degrabă de echitate și proporționalitate.

El ne învață că echitatea înseamnă a oferi fiecăruia ceea ce merită, nu neapărat a împărți totul în mod egal.

În concluzie, „Cinci pâini” este o poveste despre cum generozitatea, dreptatea și înțelepciunea pot rezolva disputele și pot aduce armonie.

Creangă, prin această poveste simplă, abordează teme complexe și etice, demonstrând că lecțiile cele mai valoroase sunt adesea ascunse în cele mai simple povești.”


Categorii:
error: