Comentariu literar Lăcustră – de George Bacovia
Titlul
Poezia „Lacustră,” inclusă în volumul „Plumb” din 1916 al lui George Bacovia, își dezvăluie semnificația și simbolismul prin titlu.
Titlul se referă la o locuință primitivă, construită pe apă și susținută de patru piloni, amintind de o epocă paleolitică.
În plus, podul care leagă această locuință de lumea terestră este tras noaptea pentru a-i proteja pe locatari de potențialele pericole exterioare.
Din punct de vedere conotativ, titlul sugerează că eul poetic se simte amenințat constant de lumea exterioară, izolându-se și devenind un prizonier al propriului său univers interior.
Tema
Tema centrală a poeziei „Lacustră” este dezagregarea cosmică și regresiunea în haosul primordial.
Această temă este omniprezentă în întreaga operă a lui Bacovia și se reflectă în poezia sa prin explorarea dezintegrării spirituale sub influența ploii, alienării ființei umane sub presiunea materiei copleșitoare și lentei dezintegrări a sinelui și a materiei.
Structura poeziei
Poezia este alcătuită din patru catrene dispuse simetric, creând astfel o structură circulară.
Acest aspect reflectă lumea imaginată ca un cerc închis, iar repetiția versurilor la început și sfârșit, cum ar fi „De-atâtea nopți aud plouând” și „Tot tresărind, tot așteptând,” contribuie la crearea unei atmosfere monotone și izolatoare.
Poezia se învârte în jurul a două simboluri majore: ploaia și lacustra.
Ploaia simbolizează dezagregarea eului, tristețea, monotonie și descompunerea materiei, în timp ce lacustra reprezintă limitarea orizontului uman și izolarea interioară.
Poezia începe prin descrierea dezagregării materiei sub influența unei ploi continue, o ploaie care pare să dureze etern.
Această schimbare se petrece treptat, iar efectul asupra eului poetic devine tot mai hipnotic și opresiv.
Eul poetic se simte izolat și singur în fața acestei experiențe cosmice copleșitoare.
În a doua strofă, simbolurile apei și ale podului amplifică starea de neliniște și pericolul care se apropie.
Eul poetic trăiește într-o nevroză permanentă, iar somnul se transformă într-un coșmar.
Pericolul se simte tot mai intens și accentuează sentimentul de izolare și vulnerabilitate.
Strofa a treia adâncește sentimentul de singurătate al poetului prin sugestia unei regresiuni în „golul istoric” al începuturilor lumii.
Îngrijorarea cu privire la neant se răspândește la nivel cosmic, iar motivele biblice, cum ar fi potopul, devin mai evidente și mai amenințătoare.
Ultima strofă reia simetria primei strofe, cu accent pe experiența subiectivă a eului poetic.
Dezagregarea este prezentată ca o acțiune liniară și finită, în timp ce eul poetic rămâne prizonier în propriul său univers decadent.
Elemente fonetice și stilistice
Din punct de vedere fonetic, frecvența vocalelor a, o și u sugerează plânsul universal și tristețea metafizică.
Măsura versurilor este de opt silabe, iar ritmul iambic contribuie la crearea unei atmosfere poetice.
Monorima cu silaba „-ând” în prima și ultima strofă sugerează oboseala și bocetul cosmic al materiei.
Concluzia
În încheiere, poezia „Lacustră” se încadrează cu prisosință în lirica simbolistă prin prezența temelor literare precum moartea, ploaia, golul și plânsul.
George Bacovia a creat o poezie complexă, care explorează în detaliu tema dezagregării cosmice și a alienării sub influența unei forțe materiale implacabile.
El folosește imagini poetice și simboluri pentru a transmite această temă profundă, oferind cititorilor o poezie care invită la reflecție asupra condiției umane și a fragilității existenței în fața forțelor cosmice care ne înconjoară.
Lasă un răspuns