Rezumat „Prostia omenească”, de Ion Creangă.
Povestirea „Prostia omenească” de Ion Creangă explorează tematica prostiei umane prin intermediul unei serii de anecdote amuzante și înduioșătoare.
Protagonistul, un bărbat căsătorit, se confruntă cu situații exasperante, încurajate de prostia oamenilor din jurul său, inclusiv a soției și soacrei sale.
Povestirea începe cu protagonistul ieșind din casă pentru a-și îndeplini treburile zilnice, lăsându-și soția și soacra acasă. După ce pleacă, soția se teme că un drob de sare de pe horn ar putea cădea și să-i rănească copilul.
Aceasta, împreună cu soacra, începe să se jelească, anticipând o tragedie care nu avea cum să se întâmple.
Când se întoarce acasă, protagonistul este uimit de prostia lor și decide să plece în lume, cu speranța de a găsi oameni mai proști decât familia sa, ca să se poată întoarce acasă cu inima ușurată.
Pe parcursul călătoriei sale, protagonistul întâlnește o serie de personaje care ilustrează diferite forme de prostie.
Întâi, dă peste un om care încearcă să „transporte” soarele în casa sa cu ajutorul unui oboroc, pentru a avea lumină.
Protagonistul îl sfătuiește să spargă o parte din acoperiș pentru a lăsa lumina soarelui să intre în casă, rezolvând problema omului.
Mai târziu, ajunge într-un sat unde un rotar încercase să scoată un car întreg printr-o ușă prea îngustă, în loc să-l demonteze și să-l scoată bucata cu bucata.
Protagonistul îl ajută, arătându-i cum să demonteze și să remonteze carul.
În continuare, protagonistul întâlnește un om care încearcă să arunce nuci în pod cu un țăpoiu, și un altul care încearcă să tragă o vacă pe o șură pentru a o hrăni cu fân, în loc să aducă fânul jos la vacă.
În ambele situații, protagonistul oferă soluții simple pentru a rezolva problemele aparent complicate ale oamenilor.
Prin aceste întâmplări, Ion Creangă satirizează tendința umană de a complica lucrurile și de a nu găsi soluții simple la probleme simple.
Într-o notă amuzantă și înduioșătoare, protagonistul se întoarce acasă, conștientizând că, deși familia sa poate fi naivă, prostia umană este un fenomen larg răspândit, și se resemnează cu situația sa, apreciind pe cei dragi așa cum sunt.
Prin această povestire, Ion Creangă oferă o reflecție amuzantă și profundă asupra naturii umane, subliniind cu umor și tandrețe absurditatea comportamentelor iraționale și a prostiei omenești.