Zmeură de câmpie este un roman postmodernist scris de Mircea Nedelciu.
Rezumat Zmeură de câmpie
Această proză de ficțiune constă din douăzeci și patru de secțiuni, al căror nume încep cu literele alfabetului de la A la Z.
Povestea își are începuturile în anul 1973, când personajele Radu A. Grintu și Zare Popescu, stau pe o bancă la unitate, meditând asupra consecințelor trădării asupra oamenilor. Grintu, profesor de limba și literatură română și soldat în stagiul militar, este captivat de reflecțiile unui soldat obișnuit.
Zare terminase liceul, în timp ce Grintu părăsise învățământul, optând să devină pedagog și plănuind să se dedice teatrului ca regizor.
Zare a fost în căutarea Anei, o tânără de 18 ani, pentru doi ani, după ce a văzut-o pentru prima dată la un eveniment organizat de Casa de Copii; tatăl ei este de origine mixtă, sas și român, iar mama ei, deși vorbea fluent maghiară, se identifica ca fiind evreică.
Secțiunea intitulată „F. Zmeura de campie” detaliază experiențele de pe câmpul de luptă, de la Kiev, din Cehoslovacia, unde bătăliile cu germanii continuau, în ciuda faptului că forțele ruse erau la doar 12 kilometri de Berlin.
Soldații români se întorc acasă, văzuți ca eroi, și circulă zvonul că ar putea fi trimiși să lupte în Orientul Îndepărtat împotriva Japoniei.
Memoria războiului e așa de puternică încât, în anii ’53-’54, fiecare eveniment este legat de perioada respectivă, începând și încheindu-se cu războiul.
Includerea unor texte-documente despre război, cum ar fi cel privind impactul devastator al bombei de la Hiroshima, este un exemplu de intertextualitate, tehnică frecvent utilizată în romanele postmoderne.
Secțiunea „J. Grintu Anton – infanterist marin” prezintă viața lui Anton Grintu, un om cu o viață agitată, implicat în Marina Calareata, și ucenic în fabrica de oglinzi a lui Gogu Dumitrescu.
Soția sa, Speranta, moare, iar el este trimis la Sulina, la Marina, unde nu va putea pleca timp de doi ani. Zare Popescu vede farul de la Sulina ca un simbol, situat pe o insulă mică, unde apa este adusă cu vase de pe uscat.
Când izbucnește războiul, aprovizionarea cu apă și mâncare este oprită, vasele fiind bombardate de flota rusească.
Basmele, care joacă un rol important în structura narativă, sunt „decupate” nu după personaje sau locuri, ci mai ales după animale: peștii pe care Anton îi prindea cu mâna sau șerpii care dădeau numele insulei pe care o păzeau ca soldați.
Secțiunea „T. Raportul complet al «comisiei Gelu Popescu»” dezvăluie, într-un stil de cronică, intricațiile complexe ale narațiunii. Zare Popescu este fiul unui învățător pe nume Popescu, care mai avusese un fiu, Niculae, pe care îl abandonase.
Bătrânul Popescu încearcă să-l convingă pe Florea să aibă un nepot, dar Speranta, soția, se îmbolnăvește psihic cu câteva săptămâni înainte de nașterea lui Zare.
Scriitorul și perspectiva sa nu sunt doar un vehicul pentru poveste, ci au un singur scop: „Ce legătură avem noi cu acești oameni?”
Aceasta este o afirmație a autorității scriitorului care este preocupat numai de crearea textului, ca expresie a ficțiunii pe care el o generează.
Prezența scriitorului în text devine evidentă în timp, cu Zare Popescu realizând la un moment dat că este un personaj fictiv, că există un „autor al acestui presupus roman, care a decis să mă transforme brusc în personaj”.
El continuă să evolueze independent, în stilul „noului roman”, estompând linia dintre ficțiune și realitate.
Citește și: Zmeură de câmpie Comentariu BAC