Leoaică tânără, iubirea – Comentariu Bac

Leoaică tânără, iubirea – de Nichita Stănescu > Comentariu literar

Poezia Leoaică tânără, iubirea face parte din volumul „O viziune a sentimentelor” în anul 1964, în care tema centrală este iubirea.

În aceste poezii, iubirea este trăită cu uimire „ca o surpriză”, ea este în același timp și ocazia favorabilă a descoperirii, a propriei interiorității.

Nichita Stănescu, a fost un poet român, eseist și un scriitor de mare valoare pentru literatura română.

nichita stanescu
Nichita Stănescu – poză alb negru

Titlul poeziei

Titlul poeziei indică posibilitatea unui transfer între însușirile leoaicei (agresivitate, frumusețe, putere, viclenie dar și maturitate) și sentimentul de iubire.

Metafora iubirii ca „leoaică” arată metamorfoza ființei poetului cauzată de sentimentul de iubire care se manifestă la modul agresiv.

Remarcăm și alăturarea adjectivului „tânără” exprimând caracterul inefabil al iubirii.

Tema poeziei

Tema poeziei este iubirea, ce se manifestă prin ferocitate („ colții albi, mi i-a înfipt în față”), spontaneitate (mi-a sărit în față) și viclenie (mă pândise în încordare mai demult).

Revelația erotică este deosebit de intensă pentru că provoacă transformarea, se manifestă mai întâi la nivelul simțurilor„(și privirea-n sus țâșni și auzul o-ntîlni”), și apoi la nivelul întregului organism („mi-am dus mâna la sprânceană, la tâmplă și la bărbie, dar mâna nu le mai știe”).

Hipersensibilitatea modifică și percepția și asupra spațiului cosmic pentru că iubirea s-a născut odată cu universul ( „ca o strângere de ape – motivul genezei universului”).

Motivele literare

Motive literare din poezie, sunt:

  • „leoaica”,
  • „pânda”,
  • „curcubeul”,
  • „ciocârlia”,
  • etc.

Structura poeziei

Versurile poeziei „Leoaică tânără, iubirea” – de Nichita Stănescu

Poezia este alcătuită din trei secvențe lirice, organizate muzical în trei strofe, care arată și fazele iubirii:

  • pânda
  • devorarea
  • revenirea la liniștea anterioară

Strofele sunt alcătuite inegal, rima imperfectă și măsura variabilă, cu ritm trohaic.

Punctele de suspensie de la finalul poeziei arată eternitatea iubirii.

În incipitul poeziei se reia metafora titlului, iar restul poeziei este alcătuit pe mitul vânătorii ritualice.

În prima secvență, se definește sentimentul de iubire care apare sub forma unei leoaice agresive care îi sare în „față” poetului având efecte de devorare asupra identității acestuia.

Pronumele la persoana I,„mi”, „m-”, arată că poetul era conștient de apariția iubirii, dar care este surprins de forța devoratoare a acesteia („m-a mușcat leoaica, azi, de față”).

În a doua secvență, se prezintă efectul psihologic produs de sentimentul de iubire care degajă o energie debordantă asupra poetului, extinsă apoi în tot universul.

Asistăm așadar la metamorfoza eului liric, apare imaginea cercului ca formă geometrică perfectă (universul („Și deodată-n jurul meu, natura se făcu un cerc, când mai larg, când mai aproape, ca o strângere de ape”).

Auzul și privirea poetului căpătând puteri ascendente („Și privirea-n sus țâșni…și auzul o-ntîlni”).

În a treia secvență, se prezintă urmările acestei transformări prin care a trecut poetul, înțelesul senzorial se pierde („Mi-am dus mâna la sprânceană, la frunte și la bărbie/ dar mâna nu le mai știe”).

Se revine la starea inițială, „ leoaica” fiind prezentată într-o imagine simetrică cu câteva repere spațio-temporale („și alunecă-n neștire/pe-un deșert de strălucire/peste care trece alene/o leoaică arămie/cu mișcările viclene/încă-o vreme/și-ncă-o vreme…”).

Concluzie

În concluzie, poezia „Leoaică tânără, iubirea” este o artă poetică neomodernistă, o capodoperă a liricii erotice românești, și se încadrează în curentul literar numit neomodernism.

error: