Biografie Barbu Ștefănescu Delavrance
Barbu Ștefănescu Delavrancea, o emblemă a culturii române, a avut o viață demnă de un roman, împletind literatura cu politica, educația și dreptul.
Născut pe 11 aprilie 1858, în mahalaua Delea-Nouă din București, Delavrancea a crescut într-o familie modestă, fiind mezinul dintre nouă frați.
Tatăl său, Ștefan Tudorică Albu, descendent al unei familii de ciobani vrânceni, s-a stabilit la marginea Bucureștilor, devenind căruțaș de grâne și „staroste al cărăușilor din barieră”. Mama lui, Iana, provenea dintr-o familie de clăcași.
Educația lui Delavrancea a început sub îndrumarea diaconului Ion Pestreanu de la Biserica Sf. Gheorghe Nou, continuându-și studiile la Școala de Băieți Nr. 4 și la Școala Domnească. Talentul său a fost recunoscut încă din timpul studiilor liceale la „Sf. Sava”, unde a fost remarcat pentru capacitatea sa de asimilare și pasiunea pentru literatură.
Din această perioadă datează și primele sale încercări literare, marcând începutul unei cariere prolifice în literatură și jurnalism.
După finalizarea studiilor liceale, Delavrancea a urmat Facultatea de Drept, publicând în același timp și lucrări literare. Debutul său literar a fost marcat de publicarea volumului de poezii „Poiana lungă. Amintiri” în 1878, semnat doar cu prenumele Barbu.
Activitatea sa publicistică a luat amploare după întoarcerea din Paris, unde și-a desăvârșit studiile juridice. A devenit un nume de prestigiu în peisajul cultural românesc, colaborând cu publicații de renume și publicând lucrări care au marcat literatura română.
Pe lângă cariera sa literară, Delavrancea a avut o prezență activă și în viața publică și politică a României. A fost avocat, profesor suplinitor la Facultatea de Litere a Universității din București, și a ocupat funcții importante precum primar al Capitalei, ministru al Lucrărilor Publice și al Industriei și Comerțului.
Contribuția sa la viața culturală și politică a fost recunoscută prin alegerea sa ca membru al Academiei Române în 1912.
Opera lui Delavrancea cuprinde nuvele, poezii, dramaturgie, remarcându-se prin lucrări precum „Hagi-Tudose”, „Bunicul„, „Apus de soare„, care reflectă pasiunea sa pentru istorie și folclor.
A lăsat o amprentă de neșters în literatura română, prin stilul său narativ și prin capacitatea de a transpune în literatură frumusețea și complexitatea sufletului românesc.
Barbu Ștefănescu Delavrancea a decedat pe 29 aprilie 1918, la Iași, și a fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea”. Viața și opera sa rămân un pilon important în cultura românească, un simbol al dedicării pentru artă, educație și serviciul public.
Opere scrise de Barbu Ștefănescu Delavrancea
Nuvele și povestiri
- Sultănica (1885)
- Apă și foc
- Sorcova (1885)
- Odinioară
- De azi și de demult
- Văduvele
- Liniște (1887)
- Paraziții (1892)
- Trubadurul (1887)
- Zobie
- Milogul
- Înainte de alegeri
- Iancu Moroiu
- Domnul Vucea
- Bursierul
- Șuier
- Răzmerița
- Bunicul
- Bunica
- Boaca și Onea
- Micuții
- Angel Demetriescu
- Irinel
- Hagi-Tudose (1903)
Basme
- Neghiniță
- Norocul dracului
- Moș Crăciun
- Palatul de cleștar
- Dăparte, dăparte
- Delavrancea
- Stăpânea odată (1909)
Proză poetică
- Nu e giaba cafea
- Sadi-el-Mahib
- Fanta-Cella
- Sentino