Basmul „Fata babei și fata moșneagului” scrisă de Ion Creangă, relatează despre un moșneag și o babă care aveau fiecare câte o fată.
Fata moșneagului era cuminte, frumoasă, harnică și ascultătoare, pe când fata babei era obraznică, urâtă, leneșă și rea la inimă.
Într-o zi, la porunca babei, moșneagul o alungă pe fata lui din casă, iar aceasta pleacă în lume să-și încerce norocul.
Pe drum, fata moșneagului ajută diferite entități – repara o fântână, bandajează o cățelușă, curăță un păr de viermi și lipește un cuptor.
Ajunge la Sfânta Duminică, pentru care muncește și, în semn de recunoștință, i se oferă să aleagă un cufăr.
Ea alege cel mai mic cufăr și se întoarce acasă, beneficiind de ajutorul entităților pe care le-a ajutat anterior: cuptorul îi oferă plăcinte calde, părul îi oferă fructe proaspete, fântâna îi oferă apă limpede, iar cățelușa niște mărgele.
Inspirată de succesul fetei moșneagului, fata babei decide să urmeze același drum, dar, spre deosebire de fata moșneagului, nu ajută entitățile cu care se întâlnește.
Ajunge și ea la Sfânta Duminică, dar muncește foarte puțin și alege cel mai mare cufăr, pe care îl târăște cu dificultate până acasă.
La deschiderea cufărului, din acesta ies lighioane care o înghit pe ea și pe babă.
Între timp, fata moșneagului deschide și ea micuțul cufăr, unde descoperă bani și bogății, având astfel un sfârșit fericit.
Prin această poveste, Ion Creangă aduce în discuție teme morale și oferă o lecție despre valoarea muncii, a bunătății și a recompensei meritate, contrapunând-o pe fata virtuoasă și harnică a moșneagului cu fata leneșă și obraznică a babei.
Lasă un răspuns