Moromeții – eseu

Moromeții este un roman scris de Marin Preda iar în acest articol există 2 eseuri despre acesta:

• eseu pe scurt: include o schiță cu lucrurile principale care trebuiesc scrise într-un eseu la bac pentru romanul Moromeții
• eseu structurat: include tot ce trebuie să știti în mod amănunțit.

Recomandarea noastră ar fi să vă uitați întâi pe schiță (eseul pe scurt) ca să aveți o idee generala despre lucrurile care trebuiesc incluse în eseu iar apoi să învățați eseul structurat pentru a putea știi exact cum trebuie scris un eseu la bac pentru opera Moromeții.

Eseu pe scurt

MOROMEȚII (1955) – Marin Preda

CURENT și SPECIE LITERARĂ: roman postbelic, aparut într-o perioadă în care literatura era confiscată de aparatul de partid, suportând cenzura comunistă.

TEMA: drama destrămării unei familii de țărani din Câmpia Dunării;

subtema:

• timpul,
• drama omului în raport cu istoria,
• iubirea.

TITLUL: este același cu numele familiei despre care se vorbește în roman;

– scoate în evidență personajele, care prin complexitatea lor se află în centrul operei literare.

STRUCTURĂ: 2 volume 

– volumul 1: cuprinde 3 mari secvențe epice: 

Prima secvență se dechide cu memorabila frază:

„În câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare.”

Drama lui Ilie Moromete vine tocmai din această iluzie a timpului care stă în loc, ceea ce va duce la destrămarea familiei și pierderea unor pământuri.

Ocupă aproximativ jumătate din primul volum, deși consemnează evenimente relativ puține, de la întoarcerea familiei Moromete de la câmp sâmbătă seara, până duminică seara, când Polina fuge cu Birică.

A doua secvență include perioada secerișului, încheierea anului școlar, munca obositoare de la seceriș și bucuria bunăstării ipotetice.

A treia secență este axată pe conflictul dintre Ilie Moromete și fii săi mai mari, care fug de acasă cu averea familiei, air tatăl trebuie să se descurce în noile condiții și spre a-și plăti datoriile.

CONFLICTE: sunt multiple și exterioare, se dezvoltă lent în timp.

• Moromete – cei 3 feciori,
• Moromete – Catrina (între soți),
• Moromete –Niculae,
• Moromete – stăpânire.

SCENE SEMNIFICATIVE: 

• scena cinei, în care pozițiile membrilor familiei în jurul mesei anticipează destinul acesteia: tatăl este așezat mai sus, baieții cei mai mari sunt inghesuiți la intrare, ca și când ar fi gata oricând de plecare, iar mama îi are pe langă ea pe proprii copii;
• scena premierii lui Niculae, atunci când acesta se roagă de părinți să îi cumpere manuale și să îl lase la școală, în loc să îl trimită cu oile;
• scena tăierii salcâmului, în care Moromete îi va vinde salcâmul pentru a face rost de bani.

Eseu structurat

În perioada postbelică, destinul romanului românesc a fost influențat de schimbările ideologice, literatura fiind confiscată de aparatul de propagandă, însă „Moromeții” este unul dintre puținele romane care reușesc să mențină legătura cu valoarea prozei interbelice.

Tematic, romanul prezintă drama destrămării unei familii de țărani din câmpia Dunării. Temele adiacente sunt timpul, relația omului cu istoria și iubirea.

Romanul „Moromeții” este o veritabilă sagă, o istorie, a unei familii de țărani din spațiul rural interbelic, fixează în eternitate o realitate pierdută, aceea a satului românesc tradițional pe cale de dispariție, a ultimilor țărani arhaici, autentici, care se pierd treptat în negura devoratoare a timpului și a unei istorii necruțătoare.

Mare parte dintre evenimentele expuse sunt inspirate din viața reală, din satul natal al scriitorului și din propria familie.

Subiectul romanului respectă succesiunea clasică a momentelor, cărora le acordă însă un spațiu disproporționat, impus de evoluția personajelor și de natura conflictelor, care iau forme diverse, în funcție de problematica abordată: socială, familială, etică, psihologică, politică.

Din punct de vedere compozițional, în volumul I se disting trei mari secvențe epice, fiecare cu o dominantă specifică.

De altfel, romanul se deschide amplu, sub semnul unei temporalități încă blânde, cu memorabila frază: „În câmpia Dunării, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare”.

De aici rezultă această falsă protecție a lui Moromete: situat într-un tărâm al aparențelor, el are iluzia că niciodată nu se va schimba nimic.

Lucrul este fals: el va decădea din postura de patriarh, stăpânitor și protector al familiei, iar „turnul de fildeș” al propriei lumi se va prăbuși cu zgomot de tunet, în momentul venirii noii ordini, cele comuniste.

Prima secvență cuprinde aproape jumătate de volum și consemnează evenimente petrecute de sâmbătă seara, când Moromeții se întorc de la câmp, până duminică seara, când Polina, fiica lui Tudor Bălosu, fuge cu Birișă.

Cele mai importante evenimente, care anunță marile conflicte de mai târziu, privesc scena Moromeților, foamea de avere a lui Tudor Bălosu, disensiunile din familia Moromete (tendințele de a fugi de acasă ale primilor trei băieți, întreținute și amplificate de Maria Moromete), necazurile mezinului Niculaie (care vrea să meargă la școală, nu cu oile), discuțiile din poiana fierăriei lui Iocan și venirea agentului fiscal.

Echilibrul familiei Moromete este păstrat o vreme, caci Ilie este autoritatea inflexibilă care hotărăște destinul celorlalți, în virtutea unei tradiții paternaliste. 

O secvență semnificativă este scena cinei familiale de la începutul romanului în care sunt menționate pozițiile fiecăruia la masă, care prefigurează raporturile dintre membrii familiei și destinul acesteia.

Ilie este așezat pe pragul celei de-a doua camere, ocupă jumătate din spațiu, dominându-i pe ceilalți, în vreme ce băieții cei mari, frații vitregi, stau îngheșuiți lângă ușa de la ieșire, ca și cum ar fi gata în orice clipă să se ridice și să plece. 

A doua secvență epică include perioada secerișului, cu încheierea anului școlar, pregătirea recoltării grâului, măcinatul și coacerea primei pâini din noul grâu. 

A treia secvență are ca idee centrală conflictul direct dintre Ilie Moromete și fiii săi mai mari. Tatăl află că Achim nu se va mai întoarce cu oile de la București, iar Paraschiv și Nilă, care își amânaseră plecarea până după seceriș, își arată acum față de familie ostilitatea.

După o înfruntare directă cu tatăl lor, la sfârșitul volumului I, fug de acasă luând cu ei caii, banii din lada de zestre și niște îmbrăcăminte. Moromete trebuie să se descurce în noile condiții, vânzând o bucată de pământ pentru a-și plăti datoriile la Aristide, „restul de fonciire” și taxele de școală ale lui Niculaie. 

Timpul este motivul central al romanului, cu prelungiri și în volumul al II-lea, în funcție de care autorul gândește întreaga strategie narativă.

Preda pornește de la ideea că între timpul individual (reprezentat de destinul omenesc) și cel general (reprezentat de istorie) există o mare deosebire, chiar dacă cel de-al doilea îl include și îl determină pe primul. Cel dintâi este fragil și subiectiv, cel de-al doilea este puternic și obiectiv, acționând ca o forță oarbă care anulează, prin uniformizare, destinele individuale.

La începutul romanului, timpul avea „cu oamenii nesfârșită răbdare”, viața se scurgea în satul din Câmpia Dunării, fără conflicte mari, într-o monotonie ce sugera traiul liniștit al oamenilor, preocupările mărunte de fiecare zi. Acestui ritm lent al curgerii timpului îi corespunde un ritm lent al narțiunii la persoana a III-a.

Acum scriitorul apelează la tehnica detaliului, la consemnarea nuanțelor, a gândurilor personajelor, a atmosferei generale din sat. Peste jumătate din volumul I vine să argumenteze afirmația de la începutul romanului: „timpul avea cu oamenii nesfârșită răbdare”, una dintre tehnicile narative utilizate fiind decupajul, în virtutea căruia sunt selectate scene semnificative din viața familiei Moromete și a comunității și prezentate în detaliu (cina, tăierea salcamului, poiana lui Iocan etc.).

Către sfârșitul volumului I, când evenimentele se precipită, naratorul trece la tehnica rezumatului, condensând întâmplările și înfățișându-le succint, dat fiind faptul că „timpul nu mai avea răbdare”. Reluarea motivului timpului în finalul volumului I dă simetrie romanului. 

Reforma agrară și colectivizarea forțată sunt mișcări care încearcă să schimbe fundamental structurile de viață ancestrale, să oblige țăranii să-și uite menirea, locul în lume, ființa.

Primul volum din „Moromeții” evocă astfel o lume în prăbușire. Această lume prăbușită este analizată, de pe fundul prăpastiei, în volumul al II-lea. 

Conflictul dintre Ilie Moromete și fiii săi trece în plan secund. Tatăl autoritar de altădată își calcă pe inimă și merge la București pentru a-i implora să se întoarcă acasă, promițându-le pământul, casa, orice. Este refuzat de copii și părăsit de soție, care se mută la fiica ei din prima căsătorie.

Conflictul principal este acum unul de natură ideologică, vizând contradicția dintre o mentalitate țărănească arhaică, a țăranului care-și administrează singur pământul pentru a trăi, și o mentalitate nouă, socialistă, bazată pe o proprietate comună, a tuturor și a nimănui, care uniformizează statutul social al oamenilor, dar nu le poate uniformiza, deocamdată cel puțin, și spiritul.

„Moromeții” devine, în acest punct, o epopee a satului românesc surprins într-o perioadă de criză a valorilor autentice.

Romanul evocă o lume țărănească în care nu se întâmplă nimic deosebit, în care ciclurile naturii continuă la nesfârșit, unde evenimentele cu adevărat nefaste, generatoare de necazuri, sunt referitoare la plata darilor, a fonciirei.

La început, când timpul pare să treacă fără grabă, familia lui Moromete este bine constituită: Achim, Nilă și Paraschiv, Tita și Ilinca, Niculaie, Catrina Moromete, alcătuiesc un tot, își desfășoară viața într-un spațiu tipic țărănesc, în casa din care sunt descrise doar tinda și odaia a doua, restul rămânând în întuneric.

Pe măsură ce roata timpului se învârte, centrifuga îi împrăștie pe membrii familiei unul câte unul. 

În planul romanului, destrămarea familiei lui Ilie Moromete este rezultatul unor conflicte multiple, cu o dezvoltare lentă în timp: între Moromete și cei trei fii mai mari, între Catrina și Moromete, între Niculaie și Moromete, între Moromete și stăpânire, între comunitatea condusă de reguli patriarhale a lui Moromete și dorința de independență economică a celor trei fii, „bolnavi” de gândul evadării și al îmbogățirii.

Un rol nefast în această mișcare centrifugă îl are Maria Moromete, sora lui Ilie, poreclită Guica, pentru vocea ei cicălitoare și stridentă. În acțiunea romanului țărănesc, ea va facilita destrămarea familiei lui Ilie Moromete.

Ea îi va învăța pe cei trei nepoți, pe Achim, Nilă și Paraschiv, să plece în oraș și să vândă oile și caii lui Moromete.

Evident că ei vor ajunge în oraș într-o debusolare și mai mare, practicând meserii insignifiante și rușinoase, pentru că spațiul în care evadează este el însuși unul închis.

De altfel, nici Niculae Moromete nu reușește să ajungă decât un activist de partid, care se va retrage, după o întâmplare tulburătoare din satul de baștină, într-o tăcere absolută.

În acest spațiu, fiecare obiect are o funcționalitate simbolică: salcamul lui Moromete, disputat cu Tudor Baloșu, devenit obiect de tranzacție, este un simbol multivalent al acestei lumi.

Dacă pentru germanici stejarul este sacru, salcamul este pentru Moromete un veritabil axis mundi, un simbol al independenței lui, personajul identificându-se cu acest arbore.

Pământul și orice obiect de pe el sunt, pentru Moromete, simboluri sacre, neputând fi înstrăinate, și de aceea rezistența de a-i vinde lui Baloșu salcamul nu surprinde pe nimeni.

Dar salcamul lui Moromete mai poate avea și un alt înțeles: este un semn de hotar și, odată ce va fi tăiat, se poate ajunge la pierderea întregului pământ.

Scena tăierii salcamului este precedată de un bocet funerar, prevestind decăderea viitoare a protagonistului.

Doar Ilie Moromete realizează importanța evenimentului, pentru că celălalt actant, Nilă, fiul mijlociu, este o ființă greoaie în gândire, incapabilă de a face legătura între situații și evenimente. Pentru el, salcamul a fost tăiat

„ca să se mire proștii”.

Căderea salcâmului este lentă, asemenea „căderii” protagonistului:

„Din înălțimea sa, salcâmul se împotrivește, se clatină, apoi deodată pornește spre pământ […] Văile clocotesc și toți câinii din jur încep să latre”. 

În concluzie, „Moromeții” este un roman al deruralizarii satului, încadrându-se cu o viziunea sa aparte în tematica rurală, reprezentată în literatura interbelică și prin romanele lui Rebreanu sau Sadoveanu.

Romanul lui Preda aduce în prim-plan condiția țăranului în istorie și criza valorilor morale, dar și criza comunicării.